VIDEO Regizor de detenţie. Cutremurătoarea poveste a unui jurnalist român

Seara zilei de 18 martie 2000, i-a schimbat radical viaţa unui tânăr care promitea o carieră strălucită în televiziune. A ţinut în paralel corespondenţe la Mediafax, Radio Total, Ziarul Financiar, Radio Horion. PRO TV îl tot chema să se mute în Bucureşti. „Mai stau puţin”, le zicea. „Întâi să dau la Regie. Şi în toamnă să mă însor. Am o viaţă înainte!” Cu puţin timp înainte de a da admitere la Regie şi de a s

Auzise că puşcăria te face altceva, numai om nu mai rămâi. O viaţă sfârşită tragic şi un destin schimbat la începutul său. Două vieţi distruse de o clipă nefericită. Izolare, separare, fugă de ochii semenilor, fugă de umbrele trecutului. Altă viaţă.Toţi sunt la fel. Toţi au greşit. Parcă poţi să mai deschizi ochii fără teama de a fi afectat de lumina orbitoare a nevinovăţiei celorlalţi. Seri lungi, mai lungi decât zilele în care număr paşii până la uşă şi înapoi până la spălător. În întunericul presărat cu licuriciul ţigărilor, în faţa ochilor se derulează filmul vieţii. Ce altceva se poate derula?  Sau ce altceva mai nimerit decât un film? - Ce vrei să te faci când vei fi mare? „ - Cameraman!” – fără ezitare, făra tremur în glas... cameraman. Mare a ajuns la douăzeci de ani. Atunci s-a făcut cameraman.

Pentru prima oară. În şcoala de jurnalişti olteni de la Tele U Craiova

Au urmat cinci ani intenşi, în care meseria a învăţat-o din zbor, între realizarea ştirilor şi cursurile de la Centrul pentru Jurnalism Independent, Academia de teatru şi film – BBC School for Journalism şi iarăşi Centrul pentru Jurnalism Independent. A fost cameraman la televiziuni cu ştaif, corespondent la agenţii de presă şi la cotidiene centrale. Îşi dorea să confirme. Să evolueze. Să fie cel mai bun! Imaginea cameramanului din copilărie, acel ochi din spatele camerei care parcă le vede pe toate, se dovedeşte a fi ceva mult mai complex şi mult mai solicitant decât credea la început. A descoperit că poate filma, poate scrie, poate citi ştiri. A devenit la fel de complex ca treaba pe care o făcea. Viaţa însă nu şi-a spus ultimul cuvânt.  Nu totul iese aşa cum dorim.  Viaţa lui a devenit o ştire. O ştire pe care, până acum, le realiza cu detaşare. Acum o trăia! Când realiza o astfel de ştire, niciodată nu îi vedea finalul. Acum îl trăia şi pe acesta.

Altă viaţă. Toţi sunt la fel. Toţi au greşit

Parcă poţi să mai deschizi ochii fără teama de a fi afectat de lumina orbitoare a nevinovăţiei celorlalţi. Seri lungi, mai lungi decât zilele în care număr paşii până la uşă şi înapoi până la spălător. În întunericul presărat cu licuriciul ţigărilor, în faţa ochilor se derulează filmul vieţii. Ce altceva se poate derula?  Sau ce altceva mai nimerit decât un film? - Ce vrei să te faci când vei fi mare? “ - Cameraman!” – fără ezitare, făra tremur în glas... cameraman. Poate să fie cameraman în puşcărie? Nu crede că se poate. E un loc închis, fără evenimente. Toţi au aceeaşi poveste. Sunt stigmatizaţi, sunt vinovaţi. Dar se pare că de această dată s-a înşelat. A auzit ceva. În această puşcărie este un studio de televiziune cu circuit închis. Mare minune! Studio de televiziune în puşcărie! Aici la Craiova? Crede că visează! “Cameraman, cameraman” – îi stăruie în minte! Cameramanul de la studioul puşcăriei e un fel de fată în casă.Trebuie să monteze, să filmeze, să scrie texte, să facă emisiuni, să respecte grile, termene. Să fie la curent cu tot ce se întâmplă în penitenciar. Să facă ştiri în puşcărie. Ştie tot ce se întâmplă şi vede că se întâmplă multe. Formatul emisiunilor realizate nu îi permite să includă totul. Multe se mai întâmplă într-o puşcărie. 

Cameramanul

Deja încep noile provocări. Ilustrează microuniversul său. Cei dinăuntru se văd la televizor. Se privesc cu alţi ochi. Parcă au alte voci, alte feţe. Parcă ceea ce fac este mai bine decât ceea ce credeau că pot face. Prind curaj. Cameramanul îi ajută. Ajutându-i, prinde şi el curaj. Se pare că totuşi, ceea ce face nu trece neobservat. Primeşte sprijin. Sprijin acordat celor care doresc să se lupte cu viaţa. Sprijin acordat celor care doresc să acopere răul cu bine. Să învingă. Sprijinul îi deschide ochii către lume. Vrea să iasă în lume. Profesional vorbind. Cameramanul evoluează. Sprijinul îl ajută să transmită în direct. De necrezut! În direct ceva ce se întâmplă în puşcărie pentru a vedea cei care nu au ferestre către locul cu pricina. Gata! A trecut şi asta! Viaţa parcă are alt ritm acum. Evenimentele capătă conotaţii diferite şi orizonturile parcă se deschid. Cameramanul îi propune Sprijinului diverse proiecte, Sprijinul îi propune Cameramanului diverse proiecte. Este corect! Rezultă filme, documentare, evident scurt metraje, dar şi fotografii, încercări timide de a expune la concursuri zonale sau naţionale. Şi reuşeşte! Cameramanul este şi fotograf. Premiat! Locul trei!  Dar este deţinut!  Oricum nu mai contează. Gratiile nu rezistă în faţa spiritului. Sprijinul se face că nu observă evadările spiritului Cameramanului. Sprijinul vrea ca exemplul acestuia să fie urmat de toţi acei care construiesc ştirile Cameramanului. “ - Mă cheamă Marius Laurenţiu Pampu şi vreau să fiu cameraman!”

Regizor de detenţie

O zi fatală a  anului 2000  i-a schimbat radical viaţa unui tânăr de numai 26 de ani. Cu puţin timp înainte de a da admitere la Regie şi de a se căsători, Marius Pampu a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor calificat. Seara zilei de 18 martie 2000, i-a schimbat radical viaţa craioveanului, un tânăr care promitea o carieră strălucită în televiziune, după cum povestesc foştii lui colegi TV. Marius se întorcea acasă de la o filmare. Obosit, a vrut să intre în cameră să se odihnească, însă ca în fiecare zi, de altfel, şi-a găsit mama în stare de ebrietate. Marius povesteşte că i-a cerut mamei sale de nenumărate ori să renunţe la viciul care-i distrugea viaţa. În acea seară, i-a cerut din nou. Femeia a refuzat, discuţia s-a aprins şi, la un moment dat, tânărul spune că şi-a ieşit din minţi şi a lovit-o.„Ţinea în mână un suport de fier ruginit. Nu mai avea bani de alcool, fura flori din scările de bloc... Ne-am certat. M-a înjurat, am lovit-o. I-am spus să meargă să doarmă şi am intrat în camera mea. La scurtă vreme am auzit uşa de la intrare - ieşise. Şi zgomotul provocat de căzătură... », a declarat Marius anchetatorilor“.

"Era un coşmar să-ţi vezi propria mamă, singura fiinţă dragă, cum se distruge...“

Căzătura i-a fost fatală. Femeia s-a lovit de un dulap de fier, murind pe loc.  Chiar dacă martorii care cunoşteau situaţia şi au văzut-o de nenumărate ori băută au declarat ceea ce văzuseră, verdictul a fost necruţător: lovituri cauzatoare de moarte, cu pedeapsa de la cinci la 12 ani. Ulterior a fost transformat în omor calificat - 15-25 de ani. Marius spune despre mama sa că era o femeie foarte frumoasă. « Când nu bea, era o femeie deosebită. Frumoasă şi extrem de inteligentă. Avea însă o problemă: bea. Întotdeauna mă învăţa de bine. Am fost crescut de bunici până am plecat la şcoală. Pe tata nu l-am cunoscut niciodată ».  Amintirile îi sunt la fel de vii de parcă totul s-ar fi întâmplat ieri. Pentru băutură mama lui a vândut casa bunicilor, apoi apartamentul.

« Patru ani am dormit pe jos - nu mai aveam mobilă. Era dependentă, nu putea trăi fără alcool. Într-un an, chiar de sărbători, a dat foc apartamentului. Era un coşmar să-ţi vezi propria mamă, singura fiinţă dragă, cum se distruge...“. Marius spune că atunci când era trează, vorbea cu mama lui şi ea îi promitea că va merge la dezintoxicare, că va urma un tratament. A doua zi însă uita tot. Tânărul regretă şi acum că nu a insistat. « Trebuia s-o duc la spital cu forţa, dacă altfel nu se putea!“. Când am vorbit prima oară cu Marius avea 33 de ani. Acum, la 36 de ani, Marius priveşte în urmă şi vede că şi-a irosit viaţa. A început să lucreze de la 16 ani. A săpat şi şanţuri, însă visul său era să devină reporter. Şi a avut această şansă. Câţiva ani a colaborat cu mai multe televiziuni şi urma să se mute în Bucureşti împreună cu prietena sa. Destinul i-a oferit însă altceva.

Aproape un deceniu printre alte destine

După 9 ani de puşcărie, l-am găsit pe Marius în curtea PMS Craiova, unde alături de câţiva colegi de detenţie, aranjau clasele şcolii. Nu lipsea de lângă el o mică cameră de filmat. Marius a reuşit să înfiinţeze un post de televiziune cu circuit închis în Penitenciarul Craiova. Cu ajutorul Fundaţiei Române pentru Artele Comunicării - instituţia care asigură aparatura pentru Info TV – şi cel al Serviciului de Intervenţie Psihosocială din PMS Craiova, Marius s-a întors la televiziune, dragostea lui, şi chiar s-a perfecţionat. Acum el este operator, scenograf, regizor şi un viitor candidat serios la concursuri importante de specialitate - din afara penitenciarului. De câţiva ani, Marius Pampu s-a reapucat de meseria cu care a fost hărăzit şi pe care, în libertate, a practicat-o cu pasiune şi profesionalism.

„Când am ieşit la teatru, după 7 ani, Craiova mi s-a părut New York ”

Când are timp liber, vorbeşte cu tovarăşii de detenţie despre viaţa lor, hobby-urile pe care le au, poveştile de dragoste care le mai îndulcesc zilele petrecute după gratii. Atunci e reporter. Merge şi filmează mai toate evenimentele organizate în penitenciar. Atunci e operator. Se întoarce apoi în studio - o cămăruţă mică şi se apucă de montaj, scenografie şi de producţie. „Acum fac exact ceea ce îmi place, ce ştiu. Nu este uşor, dar o fac cu plăcere. Am câţiva colegi care mă ajută şi: doi deţinuţi şi domnul Eugen Chiţa, educator în penitenciar şi sufletul acestei televiziuni”. Acum este mulţumit că a reuşit să-şi îndeplinească un vis mai vechi: să facă film! Este un scurtmetraj care poartă titlul sugestiv «De bunăvoie» şi care reflectă povestea de dragoste dintre un deţinut şi o deţinută, poveste înfiripată în penitenciarul craiovean şi care s-a finalizat cu o căsătorie, tot aici. „Sunt poveşti care arată şi o altă faţă a deţinuţilor. Am în pregătire un alt filmuleţ, care, sper eu, că va arăta acest lucru“, spunea atunci ziaristul Marius Pampu.

Irma Huculici