Craiova: Record de Dăbuleni: un dovleac a crescut într-un an cât alţii în şapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Record de Dăbuleni: un dovleac a crescut într-un an cât alţii în şapte
Craiova: Record de Dăbuleni: un dovleac a crescut într-un an cât alţii în şapte

Proprietarul susţine că dovleacul său are 40 de kg şi un diametru de 166 de centimetri. Este nevoie de două persoane pentru a putea fi cuprins în braţe.

Ion Mărunţelu, de 60 de ani, din Dăbuleni, este mândru de recolta sa. Ne povesteşte cum a ajuns să obţină în grădina de lângă casă legume de zeci de kilograme. Anul trecut, copiii i-au adus din Spania câteva seminţe de dovleac bun pentru plăcintă. Nu a stat prea mult pe gânduri şi le-a pus în pământ. Mare mirare i-a fost să vadă că bostanii creşteau într-o zi cât alţii în şapte. ’’Cei din partea locului cred că pământul meu are ceva special, de am aşa producţie mare de dovleci. Unii mă întreabă dacă nu cumva sunt mutanţi genetic. Cert este un singur lucru: eu am cei mai mari şi mai frumoşi dovleci din tot oraşul. Iar ăsta de-acum i-a întrecut pe toţi! Vecinii de pe aici mi-au cerut seminţe. Le-am dat, dar din păcate la ei nu s-au prins la fel de bine’’, spune nea Ion, mândru nevoie mare de uriaşa legumă.
Oamenii s-au pus facut glume pe seama uriaşului dovleac de 40 de kg şi spun că dacă cenuşăreasa ar fi avut un asemenea bostan, cu un strop de magie l-ar fi transformat într-o limuzină de lux, nu într-o banală caleaşcă. 

La loc de cinste

Nea Ion are în curte un munte de dovleci, toţi cu o greutate peste cea normală, cel mai mic având 10 kilograme. Pe morman stă însă, în vârf, şeful de 40 de kilograme. Bărbatul nici nu se gândeşte să îl taie pentru a face din el plăcintă familiei. ’’Mă mândresc, că doar mi-a adus faimă aici în Dăbuleni! Când am trecut cu căruţa pe stradă, toată lumea a întors capul după mine. Unii chiar au vrut să atingă dovleacul, poate au şi ei noroc şi se vor îmbogăţi peste noapate’’, mai spune Ion Mărunţelu, proprietarul bostanului spaniol.
Tanti Elena are 86 de ani şi a venit în vizită la familia Mărunţelu pentru a vedea şi ea minunea de care vorbeşte toată lumea. Se apropie încet de dovleac şi spune, mirată: ‘’Mamăăăă ce mare este! Nu am văzut de când sunt aşa ceva. Da’ ce frumos este! Asta-i minune de la Dumnezeu. Îmi pare bine că am trăit să văd şi eu aşa ceva ‘’.

Mândrul grădinar mai spune că leguma nu a ajuns la maturiate pentru că vrejul se uscase şi a fost nevoit să îl culeagă de pe câmp. Dacă mai era lăsat până în luna septembrie, cu siguranţă ajungea la 70 de kg.

Nea Ion vrea să ne facă şi dovada greutăţii dovleacului. Ajutat de un vecin, de-abia îl pun pe cântar să ne convingem şi pe noi că are dreptate. Nu s-a gândit încă unde îl va depozita pe timpul iernii. La anul vrea să facă rost de seminţe de lubeniţă uriaşă. Se gândeşte de pe acum cum îl vor căuta comercianţii şi ce afacere profitabilă va pune pe picioare.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite