Recomandările medicilor: Pe timp de caniculă se bea un pahar cu apă la 15-20 de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii atrag atenţia populaţiei asupra măsurilor pe care trebuie să le respecte pentru a aevita efectele caniculei. Potrivit specialiştilor, oamenii trebuie să consume cel puţin 2 litri de lichide pe zi. 

Populaţia trebuie să evite expunerea la soare între orele 10 şi 18, iar cei care au aer condiţionat să regleze temperatura cu cinci grade mai mică decât cea ambientală. Indicat ar fi ca oamenii să petreacă două-trei ore în spaţiile de „răcorire“.

Este recomandat, de asemenea, să se consume cel puţin 2 litri de lichide sau un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute. Totodată, populaţia este sfătuită să nu consume alcool şi să evite consumul de cofeină, să mănânce fructe şi iaurt. Copiilor trebuie să li se dea să bea lichide chiar dacă nu solicită.

Vârstnicii şi cei care au afecţiuni cronice trebuie să se hidrateze cu apă plată şi să mănânce legume şi fructe proaspete. De asemenea, trebuie să evite consumul alimentelor uşor perisabile şi nu trebuie să circule în perioadele când temperaturile sunt foarte mari.

Persoanele care suferă de anumite afecţiuni sunt sfătuite să-şi continue tratamentul şi să facă trei-patru duşuri pe zi.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite