Craiova: Mircea Rădulescu are încredere în Eugen Neagoe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Mircea Rădulescu are încredere în Eugen Neagoe
Craiova: Mircea Rădulescu are încredere în Eugen Neagoe

Noul antrenor al Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, este considerat de Mircea Rădulescu, directorul Şcolii Federale de Antrenori, drept unul dintre tehnicienii buni din România.

„Riciu“ crede că alegerea conducerii Ştiinţei este una foarte bună, însă Neagoe are nevoie de susţinere. „Trebuie să i se respecte munca, nu să fie demis în vestiar, la pauza vreunui meci, cum s-a mai întâmplat pe la noi. Eugen Neagoe este unul dintre antrenorii din noua generaţie, care a confirmat cât timp a fost la Pandurii. Este mereu preocupat de lucrurile noi şi vrea să se perfecţioneze. Eu unul îl văd capabil să intre în corpul de elită al antrenorilor de la noi. Dar el are nevoie să confirme şi să obţină rezultate“, ne-a precizat Rădulescu.

Din punctul acestuia de vedere, „Geană“ este antrenorul potrivit pentru Universitatea Craiova: „Este oltean, a jucat la Universitatea, are Licenţa Pro şi şi-a probat calităţile de antrenor la Târgu-Jiu. Vine însă într-un moment dificil la Craiova şi trebuie să scoată echipa din situaţia în care se află“.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite