Protest în Piaţa „Mihai Viteazul“ din Craiova. Peste 100 de oamenii au cerut modificarea codului muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de persoane, membri ai Filialei Dolj a CNS „Cartel ALFA” au protestat în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova timp de o oră. Oamenii au vrut să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor pe care le au în ultima perioadă.

Oamenii au scris mare pe afişe care sunt problemele cu care se confruntă în momentul de faţă ”Vrem modificarea codului muncii şi ne mai dorim să avem parte şi de dialog social. Locurile de muncă sunt din ce în ce mai puţine, iar cele care mai sunt nu ne oferă deloc stabilitate. În aceste conditii, distrugerea dialogului social şi a negocierii colective, la toate nivelurile, duce la adâncirea sărăciei şi a dezechilibrelor şi lasă angajaţii în imposibilitatea de a-şi apăra drepturile. Noi vrem ca factorii de decizie să schimbe aceste lucruri”, a declarat Laurenţiu Mihăiţoaia, preşedinte al Uniunii Sindicale Teritoriale – Filiala Dolj a Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel ALFA

I-au înmânat prefectului o scrisoare

Oamenii i-au trimis prefectului judeţului Dolj o scrisoare în care şi-au spus păsurile. Marius Deca le-a spus protestatarilor că este deschis la dialog „Ştiu că vreţi modificarea legii dialogului social. În ce mă priveşte, o să încerc să fac demersurile necesare ca să rezolvăm ce se poate la nivel local. Ştiu că este nevoie de protecţie socială, se apropie şi iarna, însă problema infrastructurii este una spinoasă care se cunoaşte şi sunt de acord că trebuie rezolvată. Este însă destul de complicat”, a spus Marius Deca, prefectul de Dolj.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite