Procesiunea de Sfântul Dumitru a scos în stradă sute de craioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiovenii s-au rugat şi au aprins lumânări la procesiunea religioasă de Sf. Dumitru
Craiovenii s-au rugat şi au aprins lumânări la procesiunea religioasă de Sf. Dumitru

Preoţii au purtat pe umeri moaştele Sfinţilor Nifon, Tatiana, Serghie şi Vah timp de două ore.

Procesiunea a pornit de la Catedrală şi a continut pe străzile Kogălniceanu,  Ialomicioara, apoi spre Biserica Sf. Gheorghe Vechi, Universitate, Prefectură şi a travesat Calea Unirii înapoi spre Catedrala Mitropolitană.

Astăzi, 26 octombrie, în cadrul Zilelor Craiovei, vor fi acordate diplome de excelenţă unor foşti edili ai Băniei, în cadrul unei ceremonii festive organizată în Sala mare a Primăriei Craiova. La ora 11.00, Teatrul Colibri lansează „Invitaţie la joacă“ pentru copii, în Piaţa  Mihai Viteazul.

De asemenea, vor fi vernisate expoziţii de artă, precum şi cea de cărţi poştale „Craiova de ieri şi de azi“, ce aparţin mai multor colecţionari din capitala Olteniei. Acestea pot fi văzute în Salonul Medieval al casei de Cultură Traian Demetrescu.

La ora 12.30, se va deschide Salonul Internaţional de Caricatură şi Grafică Satirică, cu invitaţi speciali Ştefan Popa Popa’s şi maestrul Gabriel Bratu, organizat cu sprijinul Muzeului de Artă. Seara, mari actori ai scenei româneşti vor fi prezenţi în Bănie. Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate şi Adriana Trandafir vor urca pe scena Teatrului Liric, în spectacolul „Revista Revistelor“, la ora 19.00. În acelaşi timp, ArCub Bucureşti aduce la Naţional „Două poveşti de amor“, de Cehov, cu Cerasela Iosifescu, Silviu Biriş, Ion Gh. Arcudeanu.

Vezi AICI programul Zilelor Craiovei

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite