Craiova: EXCLUSIV: Principalul suspect al accidentului feroviar de la Cârcea lucrează în continuare la şine
0
Suspectul numărul unu în cazul deraierii trenului de la Cârcea spune că merge în fiecare zi la serviciu, la staţia L4 Caracal, unde verifică şinele.
Citeşte mai multe pe această temă:
Suspectul deraierii trenului de la Cârcea, ameninţat cu moartea
Principalul suspect în cazul deraierii trenului mănâncă din tomberoane
Principalul suspect în cazul trenului deraiat s-a ales cu un nou dosar penal
VIDEO / S-a început urmărirea penală a principalului suspect în cazul trenului deraiat, Florin Vlad
Deşi Florin Vlad, din comuna Coşoveni - Dolj, recunoaşte că a fost diagnosticat cu "tulburare paranoidă", acesta spune că şi în prezent schimbă buloanele de la calea ferată şi se asigură ca şinele să fie în stare bună, înainte ca trenuril să treacă pe ele. Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care procurorii au luat în calcul ipoteza prin care este posibil ca el să fi pus în pericol viaţa a 200 de călători care în noaptea de 21 septembrie se aflau în trenul accelerat 1962. „Florin Vlad are dosar penal, iar ancheta este în curs de desfăşurare”, a declarat procuror Ionel Grigoriu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Get the Flash Player to see this player.
url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/octombrie/MVI_8005-0.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false
"Am aşteptat că situaţia să îi fie clarificată"
Deşi angajaţii de la staţia L4 Caracal spun că se întâlnesc cu Florin Vlad aproape în fiecare dimineaţă la muncă, conducerea Regionalei CFR a anunţat că abia acum urmează să-i desfacă acestuia contractul de muncă. „Potrivit regulamentului, dacă un angajat nu se prezintă la lucru mai mult de cinci zile, i se întrerupe contractul de muncă. Florin Vlad nu a mai venit la serviciu de mai bine de două luni. Până la ruperea contractului de muncă, am aşteptat însă ca situaţia lui să fie clarificată”, a declarat Victor Frăsinoi, directorul Regionalei CFR. Florin Vlad spune însă că nu vrea să schimbe postul pentru nimic în lume. „Bine că nu m-au mutat în cine ştie ce zonă şi că m-au lăsat să stau tot aici, cu prietenii de muncă”, a spus Florin Vlad.
Get the Flash Player to see this player.
url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/octombrie/MVI_8006-0.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false
Get the Flash Player to see this player.
url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/octombrie/MVI_8006-0.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false
Get the Flash Player to see this player.
url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/octombrie/MVI_8009-0.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false