Primul magazin Macro deschis la Craiova, apreciat de clienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Craiovenii au venit dis-de-dimineaţă în magazinul Macro, deschis săptămâna trecută în cartierul Brazda lui Novac, ca să-şi facă provizii.

Şeful unităţii, Radu Liviu, spune că televizoarele LCD s-au vândut încă din primele zile de la inaugurare. „În doar trei zile s-au dat 15 televizoare a câte 800 de lei. La fel de bine s-au vândut cântarele electronice, la 30 de lei bucata, pentru care tot trebuie să mai facem comenzi. Vânzările au mers destul de bine“, ne-a spus şeful unitătii. Bărbatul povesteşte că magazinul a atras ca un magnet gospodinele care se pregătesc pentru sezonul rece. „Foarte multe femei cumpără zahăr, ca să facă gemuri, compot pentru iarnă. La fel se vând strugurii albi, ţelina, ciupercile şi vinetele. De ieri preţul kilogramului de lubeniţă a scăzut de la 0,8 lei la 0,59 de lei, destul de rentabil“, a adăugat Radu Liviu.

Mulţumiţi de calitatea produselor

Cei care azi-dimineaţă dădeau turul magazinului spun că sunt mulţumiţi de calitatea produselor. „Am cumpărat săptămâna trecută nişte cârnăciori de am făcut varză călită şi au fost aşa de gustoşi, că nepoţelul acum tot cârnaţi îmi zise să iau. E marfă bună, proaspătă“, ne-a spus Mariana Rodis, de 55 de ani, o pensionară care şi-a încărcat coşul cu fructe şi alimente din carne. „Carnea ne dă putere, fructele ne ţin sănătoşi. În frigider trebuie să avem şi din unele, şi din celelalte“, a completat femeia.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite