Craiova: Trocul lui Solomon: scaunul de edil în schimbul libertăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antonie Solomon, edilul-şef aflat de de aproape trei luni în arest, a anunţat astăzi că este dispus să demisioneze atât din funcţia de primar cât şi din cea de preşedinte al PDL Craiova.

Florin Lobdă, consilier de imagine al lui primarului suspendat, a declarat că primarul suspendat al Craiovei şi-a anunţat, joi dimineaţă, avocaţii şi familia despre decizia sa de a demisiona din funcţia de primar al Craiovei şi din cea de preşedinte al filialei municipale PDL Craiova.

„Mă consider nevinovat în acest caz şi nu ştiu de ce sunt închis în continuare dacă nu am făcut nimic rău în comunitatea pe care am condus-o până acum. Nu mă consider un pericol social şi sunt dispus să renunţ la funcţia de primar ales al Craiovei, funcţie de care magistraţii se leagă atunci când spun că aş putea influenţa martorii din dosar în calitate de edil. Dacă se consideră că această funcţie mă ţine închis, îmi voi da demisia pentru că vreau să fiu judecat în libertate”, a declarat Antonie Solomon în prezenţa avocatului său, Sebastian Răduleţu, se arată într- un comunicat transmis de Florin Lobdă.
Tribunalul Argeş urmează să judece, în 8 iunie, o nouă cerere de eliberare sub control judiciar depusă de avocaţii lui Antonie Solomon, în aceeaşi zi urmând să se desfăşoare şi procesul pe fond în care primarul suspendat al Craiovei este judecat pentru luare de mită în formă continuată. Cererea de strămutare a procesului de la Tribunalul Argeş, depusă de avocaţii lui Solomon, a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie luna aceasta.

Arestat de aproape trei luni

După percheziţii domiciliare dar şi la biroul său din primărie, Solomon a fost dus la audieri la Piteşti pe 2 martie de către anchetatorii DNA. Pe 3 martie, edilul-şef a primit mandat de arestare pe 29 de zile, care i-a fost prelungit succesiv de magistraţi. Toate cererile de eliberare sub control judiciar depuse de echipa de apărători a lui Solomon au fost respinse, pe motiv că acesta ar putea influenţa martorii dacă va fi eliberat. Solomon este acuzat de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual. Potrivit anchetatorilor, edilul-şef suspendat încă de pe 10 martie din funcţie ar fi primit în total 50.000 de euro de la afaceristul Cornel Penescu pentru a-i facilita obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru hipermaketul PIC şi pentru înfiinţarea unei staţii de autobuz în zona magazinului.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite