Primarul Solomon: „Nu am fost citat de către DNA“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antonie Solomon susţine că singura solicitare din partea DNA a vizat documente legate de modul în care a fost acordată autorizaţia de construire a hipermarketului PIC. Acesta mai spune că, dacă va fi chemat, va merge la DNA Piteşti pentru că nu are nimic de ascuns.

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat astăzi că nu face obiectul unei anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi că nu a fost citat de către DNA Piteşti. Acesta a precizat că s-au pus la dispoziţia procurorilor toate documentele solicitate privind eliberarea autorizaţiei de construire a hypermarketului PIC deţinut de Cornel Penescu, finanţatorul echipei de fotbal FC Argeş Piteşti, aceasta fiind singura legătură între persoana sa şi cazul Penescu. Solicitarea DNA Piteşti a fost făcută în această săptămână, iar municipalitatea a trimis deja documentele procurorilor.

„Am procedat perfect legal“
Florin Lobdă, consilierul de imagine al edilului, spune că primăria a acordat autorizaţia de construire nr. 303/16.03.2006, cu respectarea legislaţiei în vigoare, în condiţiile existenţei tuturor avizelor necesare, inclusiv a avizului Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi în urma Hotărârii de Consiliu Local nr. 291 din 30.06.2005, prin care s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru construirea hypermarketului PIC. Primarul Solomon susţine că a procedat legal privind acordarea autorizaţiei. „Nu am fost citat de către DNA în acest caz, iar din punctul meu de vedere am procedat perfect legal. Nu am  nimic de ascuns şi dacă voi fi chemat să dau declaraţii le voi da şi voi informa şi opinia publică”, a explicat acesta.

Autorizaţia pentru PIC a fost eliberată în 2006
Primăria a eliberat autorizaţia pentru construirea hypermarketului PIC în 2006, lucrările începând în acelaşi an. La sfârşitul anului 2009, magazinul din Craiova a fost închis din cauza datoriilor. Toate hypermarketurile PIC din ţară au fost închise, ultimul fiind cel din Piteşti.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite