Prichindei preşcolari, pompieri pentru o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

20 de copii de la Grădiniţa Nr. 43 au mers în această dimineaţă în vizită la Detaşamentul de Pompieri Craiova.

Micuţii au probat echipamentul din dotare al pompierilor, dar au şi învăţat cum se stinge un incendiu. Prichindeii de la Grădiniţa Nr. 43 din Craiova nu au stat un minut locului, în timpul vizitei la Detaşamentul de Pompieri. Rând pe rând au vrut să vadă cum le stă cu echipamentul de protecţie, iar pompierii le-au explicat ce trebuie să facă în misiune. „M-am hotărât să mă fac pompier când voi fi mare, dar nu din acesta care stinge focul, eu vreau cu mitralieră. Sper că şi aici au pistoale şi puşti în dotare“, a spus Mario Firu, de 5 ani.

„Dacă ne mănâncă nenea“

Un pompier purtând un costum aluminizat le-a atras atenţia copiilor, care au crezut că este cosmonaut. La finalul demonstraţiei au înţeles că este vorba de un echipament care îi protejează pe pompieri, rezistent la temperaturi ridicate. Micuţii au primit din partea cadrelor de la Detaşamentul de Pompieri Craiova câte o diplomă pe care scria mare „Pompier în devenire“.


Unii dintre copii au spus că vor păstra cadoul în camera lor să le aducă aminte de experienţa pe care au trăit-o. „Ne-au scris pe diplomă să nu ne jucăm cu focul şi să nu sunăm la 112 să facem o glumă. Mie mi-a plăcut astăzi aici şi sper să mai venim şi altădată“, a spus Andrei Cepoi.
Cei mici au participat şi la o demonstraţie de stingere  a unui incendiu. Micuţii s-au uitat atent cum pompierii au mânuit furtunul şi cum au reuşit în doar câteva minute să stingă focul. „Eu vreau să mă fac pompier când o să fiu mare. O să sting şi eu incendii, dar cine o să mă înveţe să fac aşa ceva?“, a spus un prichindel de la Grădiniţa Nr. 43 din Craiova.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite