Poveste de viaţă: Are 18 ani şi munceşte să îşi ajute familia „Când am dus primii bani acasă părinţii mei au început să plângă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra  s-a angajat pentru a-şi putea a ajuta părinţii cu bani
Tânăra s-a angajat pentru a-şi putea a ajuta părinţii cu bani

Manuela Adela Pîrjol, de  18 ani, din Craiova, este un exemplu pentru părinţii ei. Tânăra, deşi este la vîrsta la care majoritatea fetelor se gândesc doar la distracţie, ea munceşte cât este ziua de mare pentru a-şi ajuta părinţii să se descurce mult mai bine cu banii.

Pe Manuela am găsit-o la datorie, aşa cum îi place ei să spună. Lucrează ca ospătar la un ştrand din Craiova şi este mândră de ceea ce face „Imediat cum am terminat clasa a-XI-a m-am şi angajat.Vreau să îmi ajut şi eu la rândul meu părinţii, aşa cum şi ei au făcut timp de 18 ani. Este primul meu loc job de vară şi deja am învăţat cum stau lucrurile. Nu este ruşinos să munceşti, atâta timp cât eşti în stare să te descurci singur şi să nu depinzi de alte persoane. Este adevărat că am mai puţin timp pentru distracţie acum, dar nu mă plâng. Toate la timpul lor“, a spus tânăra.

job 1

„Vreau să fac ceva cu viaţa mea“

Manuela este elevă la Colegiul „Ştefan Odobleja“, din Craiova, în clasa a-XII-a. Tânăra ştie că la anul trebuie să pregătească pentru examenul de maturitate „Vreau să fac ceva cu viaţa mea. Examenul de bacalureat este important pentru mine şi vreau să mă pregătesc foarte bine. Am învăţat de la părinţii mei un lucru: dacă vrei să reuşeşti în viaţă este nevoie de multă muncă şi ambiţie. Din păcate acum tinerii din ziua de astăzi nu mai dau importanţă lucrurilor care cu adevărat contează pentru ei“, a mai povestit tânăra.

job 2

„Lucrez opt ore pe zi“

Craioveanca lucrează opt ore pe zi, iar în timpul liber se pregăteşte pentru examenul de anul viitor „Cine spune că este uşor se înşeală. Când am dus primii bani acasă, părinţii aproape că au început să plângă. Am văzut asta în ochii lor. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să le arătăm aproape zilnic celor care ne-au dat viaţă că suntem alături de ei şi suntem gata să îi ajutăm şi noi la rândul nostru“, a mai declarat Mădălina Adela Pîrjol.   

Stai pe craiova.adevarul.ro să afli şi povestea unui băiat de bani gata 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite