Poliţistul de rutieră care a fost arestat pentru luare de mită a scăpat de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Calotescu, poliţistul de la rutieră, care a cerut mită unui ofiţer sub acoperire 100 de lei, a fost eliberat din penitenciar. Decizia a fost dată pe data de 19 septembrie de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.

Omul legii a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Poliţistul a fost prins în flagrant chiar în timp ce primea şpagă 100 de lei. Florin Calotescu a fost denunţat la Direcţia Generală Anticorupţie-Serviciul Dolj, de către un craiovean, care a povestit cum acesta i-a cerut bani pe faţă „Am fost oprit în trafic şi sancţionat cu 140 de lei, pentru lipsa documentelor şi neportul centurii de siguranţă. Poliţistul mi-a mai reproşat că am folie protectoare pe maşină şi mi-a reţinut actele maşinii. Mi-a cerut să îl caut după program, iar dacă vreau documentele să îi aduc 600 de lei. I-am oferit 100 de lei, însă mi-a cerut 200 de lei să mă lase în pace sau 600 de lei după program“, a povestit denunţătorul ofiţerilor în plângerea depusă.

Florin Calotescu a fost trimis în judecată pentru luare de mită pe data de 30 martie în stare de arest. Curtea de Apel Craiova l-a pus în libertate, însă procurorii au făcut imediat recurs. Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a decis să îl pună în libertate pe data de 19 septembrie pe omul legii. 

Prins în flagrant

Un ofiţer sub acoperire i-a oferit poliţistului de la rutieră 100 de lei pentru că a încălcat regulile de circulaţie. Calotescu a luat banii, fără să ştie de fapt cine este cel care i-a oferit mita.  Agentul de poliţie a primit de la investigator două bancnote de câte 50 de lei, le-a pus în buzunarul stâng al jachetei de serviciu, însă în momentul în care a fost înconjurat de ofiţeri din cadrul DGA şi un procuror a aruncat banii lângă picior. La audieri nu a recunoscut absolut nimic şi a declarat că nu îşi explică în nici un fel prezenţa urmelor fluorescente pe palme şi haine.

Agentul nu s-ar afla la prima şpagă. De-a lungul timpului a fost acuzat de luare de mită de mai multe persoane, însă nu au existat probe împotriva poliţistului.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite