Craiova: Piaţa imobiliară, în picaj masiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Piaţa imobiliară, în picaj masiv
Craiova: Piaţa imobiliară, în picaj masiv

Din peste 200 de agenţii câte erau în 2008, au mai rămas 25. Piaţa imobiliară din Craiova se zbate să supravieţuiască. Numărul tranzacţiilor este foarte mic, iar specialiştii vorbesc despre o scădere cu peste 80%.

Agenţii imobiliari şi dezvoltatorii imobiliari, cu toţii sunt loviţi de criză. “Situaţia e dificilă. Criza îşi arată colţii. A scăzut foarte mult nivelul de lucru. În plus, mai este şi vară, iar vânzările sunt slabe”, a declarat Cristian Clenciu, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI).

Locuinţe mai ieftine

Preţul locuinţelor noi şi vechi au scăzut deopotrivă, după ce în ultimii doi ani acestea s-au menţinut la un nivel ridicat, cu mult peste puterea de cumpărare. Cu toate acestea, numărul de tranzacţii este într-un continuu declin.


S-au încercat câteva tranzacţii pe zona rezidenţial, industrial şi retail, dar au rămas doar la stadiul de discuţii”, a mai precizat Clenciu. Potrivit acestuia, se înregistrează o uşoară creştere de preţ la garsonierele şi apartamentele cu două camera, prin programul “Prima Casă”, dar fără a se înregistra vreo tranzacţie. Cereri sunt, dar nu există oferte, pentru că nu coincid cu preţul cerut.


Acest program s-a născut mort. E doar o imagine de campanie electorală”, mai susţine vicepreşedintele ARAI. Asta, întrucât fie persoanele nu îndeplinesc condiţiile cerute de bănci, fie instituţiile bancare nu acordă credite sau preţul oferit de client este foarte mic faţă de cel solicitat de vânzător.

Aflaţi din Adevărul de Seară Craiova, de joi, în ce măsură criza a afectat şi piaţa terenurilor.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite