Persoanele cu dizabilităţi din Craiova îşi împărtăşesc poveştile de succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Vasiliada organizează marţi, 30 august, dezbaterea „Povești de succes în integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități“

Evenimentul organizat în parteneriat cu Institutul pentru Politici Sociale se desfăşoară în cadrul campaniei pentru promovarea formelor alternative şi flexibile de angajare a persoanelor cu dizabilităţi – Descoperă omul potrivit la locul potrivit.

„În cadrul acestei întâlniri, se vor reuni profesionişti din domeniul responsabilităţii sociale, reprezentanţi ai partenerilor, ONG-uri, asociaţii de IMM-uri, reprezentanţi ai Bisericii, mass media, parteneri de dialog  social într-o dezbatere privind potenţialul de colaborare al diferiţilor actori de pe piața muncii, în sensul adoptării unei conduite responsabile în ceea ce privește modalitățile și formele flexibile de angajare pentru persoanele cu dizabilități“, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Vasiliada.

La eveniment, vom participa persoane cu dizabilități care au reușit să aibă o viață normală și au transformat experiența încadrării lor în muncă într-o poveste de succes. Proiectul „Centrele de Incluziune Socială - oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.2 „Îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite