Craiova: Pensionări de boală pe bandă rulantă în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Pensionări de boală pe bandă rulantă în judeţ
Craiova: Pensionări de boală pe bandă rulantă în judeţ

Numai în ultimii cinci ani au fost pensionate pe caz de boală peste 19.000 de persoane, adică jumătate din numărul total al pensionarilor „invalizi”. 25% din pensionarii doljeni beneficiază de aceste venituri pentru că sunt invalizi.

Aproape că nu e om în judeţ care să nu spună că are printre cunoştinţe, rude sau prieteni o persoană care s-a pensionat pe motiv de invaliditate. O parte dintre aceşti oameni, săraci şi fără vreun alt ajutor, recunosc deschis că au dat şpagă pentru a intra în cercul tot mai larg al pensionarilor pe caz de boală. „Circuitul e clar: te duci la un medic specialist care îţi recomandă să te internezi, stai în spital câteva săptămâni şi, în timpul ăsta îţi faci dosarul. Medicul e cel care te trimite la comisia de expertiză să te scoată pensionar. La medic dai în general 1500-2000 lei şi e treaba lui cum îi împarte, dai şi la asistente de fiecare dată şi la cele două expertize dai cam câte 2-300 lei”, a spus unul dintre doljenii care au trecut cu succes prin etapele pensionării pe caz de boală.

41.000 din 166.500 de pensionari sunt invalizi

Din datele furnizate de Casa Judeţeană de Pensii Dolj, reiese faptul că, anual, aproximativ 4000 de oameni ies la pensie pe caz de boală în judeţ. Fenomenul a atins cote atât de alarmante încât în prezent numărul pensionarilor pe motiv de invaliditate a ajuns la 41.000. Cifra reprezintă 25% din numărul total al pensionarilor de stat din judeţ. Valul pensionărilor de acest gen s-a manifestat cu precădere în ultimii cinci ani, când 19.445 de persoane au fost retrase din activitate de medicii specialişti pe motiv că nu mai pot munci.

O altă analiză făcută de Casa de Pensii din judeţ arată faptul că cele mai multe persoane care trec prin comisiile de expertiză, primesc gradul al doilea de invaliditate, ceea ce nu le permite, teoretic, să desfăşoare activităţi profesionale. 29.546 din cei 41.033 pensionari de invaliditate din judeţ au primit din partea medicilor experţi acest grad. Următorii în top sunt pensionarii cu gradul al treilea, adică persoanele care pot munci cu jumătate de normă. 9.683 de oameni din judeţ pot munci astfel câte patru ore pe zi la un angajator. Cei mai puţini pensionari sunt cei încadraţi în gradul întâi de invaliditate, care este şi cel mai grav. 1.804 pensionari au primit acest grad pentru că suferă de boli atât de grave încât nu se pot îngriji sau întreţine singuri. Deşi reporterii „Adevărul” au solicitat CJP Dolj o situaţie care să releve bolile de care suferă cei mai mulţi pensionari invalizi, reprezentanţii Casei susţin că asemenea date nu sunt disponibile decât la membrii Comisiei de Expertiză aflate în subordinea instituţiei.

Şedinţă „antişpagă” la Casa de Pensii

Din păcate însă, în aceste zile activitatea Comisiei a fost dată peste cap de cazul doctoriţei şpăgare Valentina Goga, membră a Comisiei de Expertiză, surprinsă în flagrant în timp ce lua mită de la un sărman bolnav de TBC din Castranova. Povestea a pus pe jar conducerea Casei de Pensii care a convocat joi după-amiaza o şedinţă cu toţi angajaţii instituţiei. Potrivit unor salariaţi ai CJP Dolj, directorul Marin Forţan şi-a atenţionat subordonaţii că „mită” nu are ce căuta în vocabularul unui funcţionar, iar salariaţii şpăgari vor fi daţi afară din instituţie.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite