Craiova: Pagubele provocate de accidentul feroviar de la Cârcea se ridică la peste 5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Pagubele provocate de accidentul feroviar de la Cârcea se ridică la peste 5 milioane de euro
Craiova: Pagubele provocate de accidentul feroviar de la Cârcea se ridică la peste 5 milioane de euro

Potrivit ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, pagubele provocate de accidentul feroviar de la Cârcea se ridică la peste cinci milioane de euro.

Citeşte şi:

Craiova: Două persoane au deraiat trenul de la Cârcea, una singură este anchetată

Potrivit lui Marin Şuşanu, director Regionala CFR Călători Craiova, despăgubirile pe care le vor primi pasagerii răniţi în accidental feroviar vor fi plătite de Societatea Naţională de Transport Călători.  Cuantumul total al despăgubirilor nu a fost încă stabilit, mai spune Şuşanu.


La această sumă se mai adaugă şi despăgubirile pe care le vor primi cei peste 300 de pasageri care se aflau în trenul deraiat. Aceşti bani urmează să fie plătiţi de către CFR Călători, din bugetul propriu, întrucât costul biletului nu include şi asigurarea la o companie privată.   

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite