Craiova: Doljenii se fac PFA pentru bani în plus la salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi angajaţi aleg, de bună voie sau la cererea şefilor, să lucreze ca persoane fizice autorizate, pentru a rămâne cu mai mulţi bani în buzunar la sfârşit de lună.În primele patru luni ale anului, numărul persoanelor fizice autorizate a crescut cu 70% faţă de aceeaşi perioadă din 2008.

Pe fondul crizei economice, firmele din judeţ nu îşi mai permit să mărească salariul angajaţilor şi le cer, în schimb, să devină persoane fizice autorizate (PFA), pentru a plăti mai puţine obligaţii la stat. Diferenţa de impozit rezultată se duce în buzunarele angajatului, bucuros că are şi în acest an parte de o mărire a veniturilor.
Potrivit datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului (ORC) de pe lângă Tribunalul Dolj, în primele patru luni ale lui 2009, 714 persoane au ales să se înregistreze sub această formă de organizare, faţă de numai 413 în aceeaşi perioadă a anului trecut. O altă posibilă cauză pentru numărul mare de PFA-uri înregistrate în Dolj este acela că, speriaţi de aplicarea impozitului forfetar, patronii au decis să îşi radieze societăţile şi să se trasforme în PFA. Prin comparaţie, numărul societăţilor comerciale înregistrate în perioada ianuarie-aprilie 2009 este de numai 653, faţă de 877 câte se înregistraseră anul trecut.

Efectele PFA se văd la pensie

Oamenii care au ales să se înregistreze ca PFA spun că suma care le intră în plus în buzunar este una consistentă, însă printre dezavantajele ei se numără şi faptul că la capătul stagiului de cotizare, pensia nu va fi la fel de mare. „Am fost chemat de către şef şi mi s-a explicat faptul că aş putea să câştig mai mulţi bani dacă devin persoană fizică autorizată. Toată lumea are avantaje: ei nu mai sunt nevoiţi să dea atâţia bani ca impozit la stat, iar o parte din banii aceştia intră în portofelul meu. Problema o să fie la pensie, că eu am declarat venitul minim şi ca atare şi cotizarea este minimă”, ne-a spus angajatul unei firme de IT din Craiova.

Măsură de siguranţă pentru firme

Autorităţile recunosc faptul că mulţi doljeni recurg la această metodă pentru a primi bani mai mulţi la salariu, iar firmele pentru a ocoli legea şi a-şi ţine angajaţii mulţumiţi. „Firmele şi-au luat măsuri de siguranţă şi fac asta pentru a scădea cheltuielile cu salariile. Cum se descurcă apoi salariaţii este treaba lor, dar trebuie să aibă în vedere faptul că efectele deciziei pe care o iau acum se va vedea peste câteva zeci de ani, la pensie. Oricum, foarte multe dintre PFA-urile noi sunt cele care au şcoală de şoferi şi au fost obligaţi să se înregistreze la noi. Sunt aproximativ 200 de cazuri de acest gen”, ne-a spus Gheorghe Celea, directorul ORC Dolj. Acesta a precizat că în prezent se observă o tendinţă de redresare a situaţiei, având în vedere că la sfârşitul lunii mai, numărul PFA-urilor înregistrate în acest an ajunsese la 812, faţă de aproape 1.000, câte erau anul trecut.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite