Oltenii se primenesc şi pluguşorul îl primesc, ca anul care vine să le priască bine

Şi cât e ziua de lungă, copiii bat la porţile gospodarilor şi strigă din răsputeri: „Să vă fie casa, casa/Să vă fie masa, masa/Tot cu mesele întinse/Şi făcliile aprinse. Şi la anul să trăiţi/Să vă găsim înfloriţi“.

Nu-i Ajun de Anul Nou fără vestitul Pluguşor, prin părţile Doljului, unde Anul Nou era primit pe vremuri de feciorii satului cu bice, clopoţei şi tălăngi, cu plugul cu boi împodobiţi  cu panglici colorate şi urări de bine.  Şi o luau din casă-n casă, spuneau Pluguşorul, aruncau grâu şi ovăz, oprindu-se câteodată în plin câmp să tragă brazdă cu plugul.

Ritualul rămase astăzi pe mâinile copiilor. Cu un micuţ plug din scânduri de brad, colorat şi-nzorzonat, copiii ies în calea gospodarilor plesnind din bice şi strigând: „Aho, aho, copii şi fraţi/Staţi puţin şi nu mânaţi/Lângă boi v-alăturaţi/Şi cuvântul mi-ascultaţi“. Vestitorii Noului An sunt răsplătiţi pentru colindat cu mere, nuci, cozonac şi bani, după cum îi e puterea gospodarului. Şi ca să-i fie masa bogată în bucate şi pămâtul plin de roade, copiii aruncă în calea lui boabe de grâu sau de porumb.

Pluguşorul
Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu-mânaţti,
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi:
S-a sculat mai an
Bădica Traian
ŞSi-a încălecat
Pe-un cal învăţat,
Cu numele de Graur,
Cu şaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât vita de groasă.
Şi în scări s-a ridicat,
Ca s-aleagă-un loc curat
De arat şi semănat.
Şi-n curând s-a apucat,
Câmpul neted de arat,
În lungiş
Şi-n curmeziş
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei
În coada cu dalbei,
În frunte tintatei.
Mânaţi flăcăi: hai, hai!
Ziua toatăa a lucrat,
Brazda neagră a rasturnat
Şi prin brazde-a semăanat
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Să dea Domnul sa răsară.
Şi când lucrul a sfarşit
Iată, mare, s-a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Şi ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Şi sămânţa a-ncolţit
La lună, la săptămână
Îşi umplu cu aur mâna.
Şi se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Şi de-i grâul răsărit
Şi de-i spicul aurit.
Mânaţi flăcăi: hai, hai!
Traian iute s-a întors...
Şi din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a-ncălecat,
La Tighina a plecat
Şi oţel a cumpărat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Şi să facă seceri mici
Pentru copilaşi voinici.
Şi-a strâns fine şi vecine
Şi vreo trei babe bătrâne,
Care ştiu rândul la pâne;
Şi pe câmp i-a dus
Şi pe toţi i-a pus,
La lucrul pământului în racoarea vântului.
Ei cu stânga apucau
Şi cu dreapta secerau
Şi prin lan înaintau
De părea ca înotau.
Mânaţi mai: hai, hai!
Alţii în urma lor legau
Şi clai mândre ridicau,
Apoi carele-ncărcau
Şi pe toate le cărau
În capul pământului,
În bătaia vântului.
Arie pe loc făceau
Şi grâul îl treerau;
Harabale încărcau
Şi la moară le porneau.
Şi turnau deasupra-n coş
Grâu marunţel de cel ros,
De sub piatră în covată
Curgea făina curată.
Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Şi voios se înturna.
Iară mândră jupaneasa
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârţâitul carelor.
Mânaţi măi: hai, hai!
În cămară ea mergea
Şi din cui îşi alegea
Sita mare şi cam deasă
Tot ca pânza de mătasă
Şi cernea, mare, cernea,
Ninsoare se aşternea;
Apoi pâne plămădea
Şi-o lăsa până dospea;
Colăcei că învârtea
Pe lopată mi-i culca
Şi-n cuptor mi-arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea şi... gata!
Atunci ea-mpărţea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Şi-mpărţea trei colacei
La copiii mititei.
Mânatţ măi: hai, hai!
Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mândre lui Traian,
Asfel să dea şi la voi
Ca s-avem parte şi noi.
Să vă fie casa, casă;
Să vă fie masa, masă;
Tot cu mesele întinse
Şi făcliile aprinse.
Şi la anul să trăiţi,
Să vă găsim infloriţi,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată
De toate-ndestulată.
Aho, aho!