Oltenii au avantaj în duelurile directe cu ardelenii: „U“ Cluj a câştigat o singură dată în Bănie, acum 38 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova are avantaj clar în faţa „şepcilor roşii“ la meciurile directe.

Din cele 58 de meciuri dintre cele două echipe, Craiova a câştigat 30, 13 au fost remize şi în 15 s-au impus clujenii.

În Bănie, în cele 29 de partide dintre adversarele de astăzi, oaspeţii s-au impus o singură dată, în urmă cu 38 de ani, în timp ce oltenii au câştigat de 21 de ori, şapte meciuri terminându-se la egalitate.

Golaverajul este clar în favoarea oltenilor: 94-57.

Victor Piţurcă s-a plâns în aceste zile de unele probleme de lot, însă spera ca jucătorii să fie recuperaţi până la meciul de astăzi.

Avem câţiva jucători cu probleme. Alexandru Piţurcă abia a revenit după o accidentare, Prepeliţă, Iliev, Găman şi Gângioveanu resimt unele probleme, dar sperăm să-i recuperăm“, a spus managerul general al Ştiinţei.

Ultima achiziţie a Craiovei, Walter Lopez, s-a accidentat, spre numulţumirea lui Piţurcă: „Din păcate, el s-a accidentat şi va mai sta în afara gazonului circa zece zile, după care iar o vom lua de la capăt cu el cu pregătirea fizică“.

Partida Universitatea Craiova - Universitatea Cluj se joacă astăzi, de la ora 18.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“ şi va fi LIVETEXT şi FOTO pe www.adevarul.ro.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite