- Sâmbătă 24 oct 2009
Craiova: Oltenii de la Desa se pomenesc de vii (GALERIE FOTO)
Zeci de tineri din comuna doljeană Desa au scos corturile în mijlocul uliţelor, au întins mese bogate, au chemat preoţii să le binecuvânteze şi apoi au invitat lăutarii să le doinească, pentru ca masa să le tihnească. Doar este „Spargerea Sărindarului de Obşte“, obicei aflat de ei de la bătrânii lor, preluat de nurori de la soacre, întru pomenirea lor de acum, cât sunt în viaţă. „Această etapă a Sărindarului, ele sunt trei cu toate, este programată pentru sfârşitul lunii octombrie, chiar începutul lui noiembrie, după ce a fiert vinul. Este un ritual unic în zona Dunării, iar din datele noastre, este unic în ţară“, spune Nicolae Dumitru, referent la Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Dolj.
Sărindarul începe după Lăsatul Secului de Paşti
„O femeie văduvă (iertată de Dumnezeu) este aleasă de către familiile tinere să poarte Sărindarul de obşte, obişte sau goniţă timp de şase săptămâni“, spune Nicolae Dumitru. Potrivit acestuia, înainte de Postul Paştelui tinerii îi duc bătrânei grâu, zahăr, ulei, bani pentru colivă şi pentru plata pomelnicului pe care îl va duce la preot spre citire, la orice slujbă din săptămână, până la Sfintele Paşti. Sâmbătă de sâmbătă femeia face câte o colivă, cu care se întoarce de la slujba din biserică şi o împarte tinerilor care au ales-o să le poarte Sărindarul.
După purtarea Sărindarului vine Slobozirea apelor
Cercetătorii descriu această a două etapă a ritualului ca fiind cea mai spectaculoasă. Se face întotdeauna în prima sămbătă din septembrie, înainte de Sfânta Maria Mică, iar la ea participă doar femeile, singurii acceptaţi fiind lăutarii şi copilul martor la căratul apelor. „Familiile tinere se adună pe o uliţă la una dintre ele, împodobesc un brad (care este o creangă de prun, de corcoduş), cu prosoape, oglinzi, basmale“, povesteşte tanti Gloria Gligă, precizând că odată acestea făcute se pleacă mai departe, cu coşurile pline cu colaci, colivă, friptură, băutură, în acordurile Fanfarei de la Desa, spre o fântână din marginea satului, unde le aşteaptă babele care au purtat Sărindarul şi care duc toată slujba (preotul nefiind acceptat). Pun merindele pe ştergare. După ce o fetiţă neprihănită varsă câteva găleţi cu apă în jegheabul fântânii, se pun trochiţe cu lumânări şi se împart pomenile peste jgheab.
Până la început de noiembrie alte familii din Desa se vor uni pentru a-şi face pomană şi a petrece cu chef de viaţă, trei zile la rând, la Spargerea Sărindarului. Şi fac asta vreme de trei, cinci sau şapte ani, după buget.
Sărindarul începe după Lăsatul Secului de Paşti
„O femeie văduvă (iertată de Dumnezeu) este aleasă de către familiile tinere să poarte Sărindarul de obşte, obişte sau goniţă timp de şase săptămâni“, spune Nicolae Dumitru. Potrivit acestuia, înainte de Postul Paştelui tinerii îi duc bătrânei grâu, zahăr, ulei, bani pentru colivă şi pentru plata pomelnicului pe care îl va duce la preot spre citire, la orice slujbă din săptămână, până la Sfintele Paşti. Sâmbătă de sâmbătă femeia face câte o colivă, cu care se întoarce de la slujba din biserică şi o împarte tinerilor care au ales-o să le poarte Sărindarul.
După purtarea Sărindarului vine Slobozirea apelor
Cercetătorii descriu această a două etapă a ritualului ca fiind cea mai spectaculoasă. Se face întotdeauna în prima sămbătă din septembrie, înainte de Sfânta Maria Mică, iar la ea participă doar femeile, singurii acceptaţi fiind lăutarii şi copilul martor la căratul apelor. „Familiile tinere se adună pe o uliţă la una dintre ele, împodobesc un brad (care este o creangă de prun, de corcoduş), cu prosoape, oglinzi, basmale“, povesteşte tanti Gloria Gligă, precizând că odată acestea făcute se pleacă mai departe, cu coşurile pline cu colaci, colivă, friptură, băutură, în acordurile Fanfarei de la Desa, spre o fântână din marginea satului, unde le aşteaptă babele care au purtat Sărindarul şi care duc toată slujba (preotul nefiind acceptat). Pun merindele pe ştergare. După ce o fetiţă neprihănită varsă câteva găleţi cu apă în jegheabul fântânii, se pun trochiţe cu lumânări şi se împart pomenile peste jgheab.
Până la început de noiembrie alte familii din Desa se vor uni pentru a-şi face pomană şi a petrece cu chef de viaţă, trei zile la rând, la Spargerea Sărindarului. Şi fac asta vreme de trei, cinci sau şapte ani, după buget.
