Olteanca Luiza Stănescu duce teatrul românesc în patria premiului Nobel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face parte dintre puţinii, dar talentaţii tineri actori proaspăt ieşiţi din facultate, care se zbat să-şi găsească un rol pe scenă.

Pasiunea pentru teatru nu o are de mică. Mai degrabă, dragostea pentru scenă a fost educată şi s-a maturizat în timpul liceului când, împreună cu o prietenă, Luiza Stănescu chiulea de la şcoală pentru a merge la reprezentaţiile Naţionalului craiovean. „Pentru că ne-a plăcut foarte tare ce vedeam pe scenă, neam gândit să mergem la Şcoala Populară de Artă la un curs de actorie, dar nu l-am absolvit. Atunci m-am hotărât să urmez Facultatea de Teatru“, mărturiseşte Luiza.

Şi cum pentru a profesa, absolvenţii sunt obligaţi să urmeze un master în domeniu, tânăra actriţă s-a gândit să încerce în străinătate. „Observasem şcoala de teatru românească şi era ultima soluţie la care mă gândisem. Am avut noroc că mi s-a răspuns de la Academia de Teatru din Malmö la care aplicasem cu doi ani în urmă. M-au chemat la o preselecţie“, povesteşte tânăra. Au urmat pregătiri intense şi emoţii uriaşe, dar a trecut de prima probă. Urma să meargă din nou în Suedia pentru un alt test. „A doua oară când am ajuns acolo trebuia să lucrăm în echipe de câte trei: actor, regizor şi dramaturg. Credeam că o să fie greu, dar după ce ne-am cunoscut, a mers totul de la sine. Şi maniera de studiu este diferită faţă de cea din România, deşi este implementată de un român, Radu Penciulescu“, povesteşte Luiza.

image

Întoarsă acasă, primeşte vestea că a fost admisă pentru un master la Academia de Teatru din Malmö, fiind prima actriţă din Craiova care studiază la una dintre cele mai prestigioase instituţii de cultură din lume. „A fost o întâmplare, cred că oricine putea să ajungă aici. E şansa mea şi o să încerc să-mi fac un nume în lumea teatrului acolo pentru că aici, îmi spun unii colegi, se stă, la propriu, în culise, cu picioarele în bălţi de apă de la inundaţii şi se lucrează cu şobolanii pe scenă“, încheie tânăra.

Întrebări şi răspunsuri

Ce părere ai despre teatrul românesc, în general?

E mizerie în teatrele româneşti, din păcate. Condiţiile sunt departe de limitele decente. Cred că ar trebui să experimenteze, să îndrăznească mai mult atât actorii, cât şi regizorii. Se merge, din păcate, pe spectacole bulevardiere, care să prindă la public, dar sunt sigură că publicul poate fi educat să placă un anume tip de spectacol, mult mai ofertant din punct de vedere artistic.

Ce-ai fi făcut dacă nu ai fi făcut teatru?

Pentru că nu am voce să cânt, sigur aş fi încercat să fac jurnalism.

Profil

NĂSCUTĂ. 18 iunie 1988.
STUDII. Departamentul de
Artă Teatrală al Facultăţii de Litere din Craiova.
IDEAL. Să facă parte din trupa „Théâtre du Soleil“.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite