Oana Cincă determină companiile să investească în tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Cincă
Oana Cincă

Într-o jumătate de an a reuşit să sporească bugetul organizaţiei studenţeşti AIESEC Craiova cu câteva mii de euro, lăudându-se că face parte dintre echipă mică de vânzări, dar care „rupe piaţa“.

A intrat în rândurile studenţilor din organizaţia AIESEC Craiova în toamna anului trecută. Era boboc la Litere şi la Economie şi voia să facă ceva în afara orelor de curs şi a învăţării clasice. Pe holurile Universităţii a dat peste un mic stand, unde câţiva tineri promovau un proiect important, ce presupunea o pregătirea pe resurse umane, vânzări şi marketing. A optat pentru prima, a devenit parte a proiectului „Business Academy“, iar impactul puternic pe care susţine că l-a avut asupra ei fiecare lucru întâmplat în perioada derulării acestuia a determinat-o să aplice pentru intrarea în organizaţie. La câteva luni de atunci, roata s-a întors, iar din postura de participant a trecut în cea de coordonator „Business Academy“, asta în timp ce face parte din două departamente AIESEC, Managementul talentului şi Relaţii Externe.

Spune că din februarie a început să muncească „zdravăn“, practic din momentul în care a conştientizat ce înseamnă AIESEC şi cum o poate ajuta. La uşile firmelor impotante a bătut la început cu timiditate şi cu foarte multe emoţii, chiar cu teamă de eşec. „Sunt atâţia tineri în care merită investit, dar puţine companii înţeleg acest lucru. Le explic mereu beneficiile pe termen lung, ca pregătirea studenţilor în concordanţă cu cerinţele pieţei muncii şi şansa să îşi crească proprii angajaţi în spiritul companiei“, a mai spus Oana.

Prima investiţie pe care mediat-o între o firmă locală şi organizaţia din care face parte a fost una dulce, deoarece a constat în produse de patiserie pentru conferinţe. Ca om de vânzări, a adus apoi o mie de euro, bani ce au fost folosiţi în organizarea Congresului Naţional AIESEC din acest an. De atunci, suma s-a rotunjit, iar în prezent sunt în jur de tre mii de euro, 1.200 fiind obţinuţi în urmă cu câteva zile pentru punerea pe picioare a unei alte ediţii a proiectului Business Academy, cea din octombrie. Este o reuşită pentru care a fost nominalizată la un premiu în reţeaua AIESEC România, „Best team leader award“.

În goana după bani, nu uită de partea sensibilă a vieţii, pe care o întreţine ca suport şi inspiraţie pentru activităţile pragmatice de zi cu zi. Îşi face timp pentru spectacolele de teatru şi asta pentru că în anii de liceu prinsese gustul scenei, fiind parte a mai multor trupe de teatru, chiar francofon. În gimnaziu a luat şi lecţii de balet, la Şcoala Populară de Artă. „Partea artistică este un atu în vânzări, unde trebuie să fii şi carismatic, plăcut, persuasiv, jovial, să ai cultură generală“, şi-a completat Oana povestea, în care mai bifează o bursă Erasmus şi un master în Franţa.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite