Craiova: „Odysseia“ la Naţionalul craiovean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ a prezentat aseară, în premieră, spectacolul „Odysseia“, după Homer, în regia britanicului Tim Caroll.

În vârstă de 43 de ani, director asociat al „Shakespeare’s Globe“ din Londra, acesta a mizat, în istorisirea peripeţiilor lui Odiseu pe drumul către casă, după războiul troian, pe improvizaţie. Spectatorii hotărăsc, prin extragerea unui înscris dintr-o urnă, felul în care continuă reprezentaţia, ei fiind invitaţi ca şi în pauză să spună actorilor rămaşi pe scenă o poveste care va fi inserată în spectacol. Adrian Andone, Monica Ardeleanu, Cătălin Băicuş, Gina Călinoiu, Ştefan Cepoi, Iulia Colan, George Costea, Anca Dinu, Vlad Drăgulescu (care este şi asistentul regizorului), Romaniţa Ionescu şi Angel Rababoc devin, rând pe rând, zei, nimfe, ciclopi, fiecare dintre ei depănând aventurile eroului călător. Acesta este reţinut pe drumul său către Penelopa, care rezistă peţitorilor, de sirene, de vrăjitoarea Circe sau de nechibzuinţa tovarăşilor săi, care atrag mânia zeilor.
Propunerea lui Tim Caroll este un spectacol neconvenţional, o invitaţie în lumea teatrului irepetabil pe care britanicul l-a experimentat şi acasă, împreună cu trupa The Factory. „Odysseia“ se mai joacă o singură dată înainte ca Naţionalul craiovean să intre în vacanţă: joi, 11 iunie, de la ora 19.00.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite