Ministrul Dezvoltării Regionale din Polonia, în vizită la Craiova. În Bănie ar putea avea loc Zilele Poloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O delegaţie guvernamentală din care au făcut parte Ministrul Dezvoltării Regionale din Polonia şi alţi diplomaţi ai Ambasadei poloneze în România s-au întâlnit astăzi cu autorităţile locale şi judeţene, propunerea oficialilor români fiind de a organiza Zilele Poloniei în Bănie.

Delegaţia din care au făcut parte Elizbieta Bienkowska - Ministrul Dezvoltării Regionale din Polonia, Magdalena Bogdziewicz – însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Poloniei la Bucureşti şi Tomasz Wisniewski – secretar economic al Ambasadei Poloniei la Bucureşti a fost însoţită în periplul prin Craiova de către europarlamentarul oltean Marian Jean Marinescu.

Aceştia au vizitat Muzeul de Artă, Primăria Craiova, unde s-au întâlnit cu edilii Băniei, Prefectura Dolj pentru a discuta cu prefectul Nicolae Giugea şi Parcul Nicolae Romanescu. Înainte să meargă în parc, Ministrul Dezvoltării Regionale a ţinut morţiş să treacă pe la Cimitirul Catolic din cartierul craiovean Faţa Luncii, unde sunt îngropate rude ale acesteia. Se pare că tatăl demnitarei a lucrat la uzina Electroputere înainte de Revoluţie.

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Dolj, discuţiile cu Nicolae Giugea s-au axat pe colaborarea dintre cele două ţări, în special pe plan economic. Prefectul judeţului Dolj a propus organizarea la Craiova a Zilelor Poloniei. Delegaţia poloneză a agreat ideea, iar în perioada următoare vor fi puse la punct detaliile.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite