Craiova: Marga Oblemenco: „Nelu îşi dorea foarte mult să joace şi după ce a devenit antrenor“
0
Astăzi se împlinesc 13 ani de la moartea marelui fotbalist al României, Ion Oblemenco. Tunarul din Bănie a fost de patru ori golgheterul Universităţii, performanţă neegalată până azi. Soţia sa, Marga Oblemenco, locuieşte în Râmnicu Vâlcea şi a vorbit despre tunarul din Bănie.
Ion Oblemenco a jucat la formaţia alb-albastră din 1966 până în 1977. „Făcea parte dintr-o generaţie unită, erau alte vremuri atunci. Nu ieşea aşa mult în evidenţă, chiar dacă marca multe goluri. Nu a avut niciodată aere de vedetă“, îşi aduce aminte Marga Oblemenco, soţia sa.
Ca antrenor, a cucerit titlul în sezonul 1980/1981 tot cu Universitatea. A mai stat o perioadă având diferite funcţii la clubul din Bănie, iar apoi a plecat să antreneze în Maroc, la Hassania Agadir, unde s-a stins din viaţă. „Chiar şi după ce şi-a început cariera de antrenor, el îşi dorea să joace. Era mai greu să antreneze, pentru că avea alte responsabilităţi. Muncea toată săptămâna, iar apoi trebuia să se concentreze în fiecare etapă. Se interesa de condiţiile fiecărui jucător“, povesteşte Marga Oblemenco.
Soţia sa a participat, în ultima perioadă, la scrierea unei cărţi în memoria lui Ion Oblemenco, urmând să apară la sfârşitul lunii octombrie la Craiova.