Craiova: PORTRET/ Marcel Moţa face butoaie pentru vinul oltenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: PORTRET/ Marcel Moţa face butoaie pentru vinul oltenilor
Craiova: PORTRET/ Marcel Moţa face butoaie pentru vinul oltenilor

Are 60 de ani şi este unul dintre meşteşugarii bătrâni din Sadova. A făcut primul butoi la 14 ani. Acum îi pică greu criza, dar nu renunţă la pasiunea lui pentru această îndeletnicire.


Marcel Moţa spune că Sadova este recunoscută pe harta Olteniei ca fiind singura zona unde această meserie practicată şi în zilele noastre se transmite din tată în fiu. „Eu de mic copil am furat meserie de la tatăl meu. Am învăţat încet, încet că meseria este brăţară de aur. Primul butoi l-am făcut la vârsta de 14 ani. Recunosc că nu a ieşit aşa cum ar fi trebuit, dar am fost mândru de el, doar era din mâna mea făcut“, a povestit Marcel Moţa.


Butoaie pentru străini


Bărbatul povesteşte că înainte de 1989  totul era mult mai greu. Atunci se făcea manual, lemnul era trecut prin mâini. Omul spune că este floare la ureche cu tehnica modernă din ziua de azi. „Mâinile noastre erau pline de bătături şi zgâriate din cauza lemnului. Noi nu putem să fim meşteri citind cărţi, la noi practica este de bază, că teoria o ştia mai toată lumea. Nici nu îmi aduc aminte câte butoaie am făcut la viaţa mea. Am vândut câteva şi la străini, dar am luat bani frumoşi. Vânzare depinde şi de cum e recolta de struguri. Dacă este an bogat avem şi noi ce vinde, dacă nu, nu. Vin la târgul din Craiova cu butoaiele să le vând. Reuşesc uneori să dau şi câte două, trei. Sunt şi zile în care mă întorc cu marfa acasă, dar asta este. Am familie mare, doi băieţi şi o fată, care sunt căsătoriţi la rândul lor şi au copii. Trebuie să îi ajut şi pe ei, să le fac un rost în viaţă“, spune bărbatul din Sadova.

Citiţi în Adevărul de Seară de miercuri, din Craiova, cum reuşeşte bătrânul să realizeze butoaie de calitate.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite