Craiova: Mansardarea, o nouă găselniţă a firmelor de construcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noile apartamente se vând ca pâinea caldă, ţinând cont că preţul lor nu este unul foarte mare. Un apartament cu două camere depăşeşte cu puţin un miliard de lei vechi.

Oamenii spun că sunt încântaţi de noile locuinţe. Chiar dacă apartamentele au fost construite pe bloc, noii proprietari nu au nimic de zis, atât timp cât sunt făcute ca la carte. Până acum ploaia nu le-a inundat pereţi, iar acoperişul este rezistent. „Noi ne-am mutat la mansardă, aşa cum ne spun prietenii, în urmă cu doi ani. Am dat atunci pe două camere un miliard de lei vechi. Suntem mulţumiţi, dacă era să ne achiziţionăm un apartament cu două camere, ne trebuia mai mulţi bani. Nu am da casa noastră de pe bloc, decât pentru o locuinţă cu ogradă“, a spus Alina Iordache, locatară a blocului 33 din cartierul George Enescu.

Mansardarea blocurilor, doar cu acordul tuturor locatarilor

Firmele care vor să execute mansarde trebuie să vină la noi să depună autorizaţie de construcţie. Nu toate blocurile se pretează la astfel de lucrări, clădirile trebuie să aibă o expertiză la cutremure de 7,5 grade pe scara Richter. „Toţi proprietarii trebuie să îşi dea acordul în scris la notar că sunt de acord ca acoperişul blocului să fie mansardat. Dacă un singur locatar atacă în instanţă, toată lucrarea se duce pe apa sâmbetei“, a spus Marian Giubelan, şeful Serviciului de Coordonare din cadrul Asociaţiilor de Proprietari din Craiova.

Citiţi în „Adevărul de Seară“ Craiova ce trebuie să faceţi pentru a avea casă pe bloc.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite