Craiova: Dragu acuză, Lungulescu se apără

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Dragu acuză, Lungulescu se apără
Craiova: Dragu acuză, Lungulescu se apără

Conflictul dintre fostul director al Liceului Henri Coandă şi preşedintele sindicatului Spiru Haret nu s-a încheiat.

Tirul acuzaţiilor lui Mihai Dragu s-a îndreptat spre preşedintele sindicatului Spiru Haret, Constantin Lungulescu, pe care îl acuză de faptul că ar fi implicat direct în destituirea directorilor. „Lungulescu spune că se ocupă de problemele învăţământului, dar de fapt are alte interese. Când era profesor la liceul Henri Coandă nu îşi făcea orele şi le spunea elevilor că sunt ciumpalaci. Sunt convins că el participă efectiv la schimbarea directorilor. I-au demis pe directorii care nu sunt la el în sindicat şi şi-a pus soţia directoare. Să vedeţi ce casă are, nu putea fi obţinută dintr-un salariu de profesor“, a declarat Mihai Dragu.

Replica lui Constantin Lungulescu a fost tăioasă: „Dacă mă acuză că nu îmi făceam orele cum trebuie de ce nu a luat când era director? Referitor la casa pe care o am, nu pot să vă spun decât că nu am deţinut funcţii publice niciodată şi casa mi-am cumpărat-o din banii mei, bineînţeles, după ce am vândut un apartament. Pe de altă parte, se poate verifica faptul că sunt persoane din sindicatul pe care îl conduc care au fost înlocuiţi din funcţia de director.  Probabil îl voi da în judecată pe Mihai Dragu pentru tot ceea ce a declarat despre mine. Am dat de două ori examen pentru a fi director şi nu am luat, dar nu am făcut atât caz“, a declarat astăzi Constantin Lungulescu.

În final, Mihai Dragu a dezvăluit că nu este exclus să reintre în politică şi să renunţe la activitatea de profesor.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite