Craiova: Dănănae vrea să-l convingă pe Lucescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Dănănae vrea să-l convingă pe Lucescu
Craiova: Dănănae vrea să-l convingă pe Lucescu

Fundaşul dreapta al Ştiinţei, singurul convocat de Răzvan Lucescu pentru amicalul de miercuri cu Ungaria, vrea să arate că merită să fie la naţionala mare. După eşecul de la Mediaş, ceilalţi trei internaţionali ai Craiovei, Dorel Stoica, Florin Costea şi Andrei Prepeliţă, au fost lăsaţi pe dinafară de selecţioner.

Dacă la precedenta convocare, cu Lituania, Ovidiu Dănănae a prins doar banca de rezerve, de data asta craioveanul are şansa să fie chiar titular. Pentru că Săpunaru este accidentat, fundaşul de 24 de ani al Ştiinţei are ocazia să debuteze miercuri sub tricolor, în amicalul de la Budapesta cu Ungaria.

„Sper să arăt că merit să fiu convocat în continuare la echipa naţională“, a spus astăzi la prânz fundaşul Universităţii, care se afla în drum spre Bucureşti. „Nu ştiu dacă voi fi titular, nu asta contează. Important este să câştigăm meciul cu Ungaria. Dacă voi fi folosit, voi da totul pe teren pentru a demonstra selecţionerului că sunt o soluţie pentru echipa naţională. Dar cel mai bine pot face asta evoluând meci de meci la echipa de club şi obţinând rezultate bune cu Universitatea“, a adăugat Dănănae.    

„Merită cu prisosinţă această convocare“

Directorul executiv al Ştiinţei, Dan Stălinescu, concideră corectă decizia lui Lucescu junior de a-l convoca doar pe Ovidiu Dănănae pentru amicalul cu Ungaria: „Cred că neperformanţa de la Mediaş a contat foarte mult în decizia selecţionerului. În cazul lui Dănănae s-a făcut însă o alegere bună. Merita cu prisosinţă această convocare. Mai sunt, după părerea mea, şi alţi trei jucători de la Craiova care ar putea evolua la naţională, Prepeliţă, Stoica şi Costea. Pe Florin nu l-a ajutat nici gazonul la Mediaş, dar, pentru meciul cu Ungaria, Lucescu a făcut, repet, o alegere bună. Dănănae este un băiat modest, care munceşte mult“.

Lotul României pentru amicalul cu Ungaria

Portari: Coman (FC Braşov), Pantilimon (FC Timişoara), Tătăruşanu (Steaua);
Fundaşi: Dănănae („U“ Craiova), Maftei (Unirea Urziceni), M. Rădoi (Al-Hilal), Chivu (Inter Milano), D. Goian (Palermo), M. Constantin (Rapid), Raţ (Şahtior Doneţk), Neşu (Utrecht);
Mijlocaşi: Mara (CFR Cluj), M. Roman (FC Braşov), Apostol (Unirea Urziceni), Codrea (Siena), Ghioane (Dinamo Kiev), Lazăr (Rapid), Nicu (Hertha), Surdu (Steaua);
Atacanţi: Marica (VfB Stuttgart), Dănciulescu (Dinamo), G. Bucur (FC Timişoara), B. Stancu (Steaua).

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite