Liceenii, învăţaţi să stea departe de necazuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adolescenţii au primit sfaturile de la un psiholog şi un reprezentant al jandarmilor. Discuţia, ce a avut ca temă viciile, manipularea şi anturajul, s-a derulat în Sala Adrian Păunescu de la Biblioteca Aman.

Elevi ai colegiilor naţionale „Carol I“ şi „Fraţii Buzeşti“ le-au fost parteneri de dialog psihologului Mihail Jianu şi purtătorului de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi (GMJ) Craiova, Cosmin Mirea, mai bine de o oră. Ideea de a-i aduce faţă în faţă, în vederea „dezvoltării personale a adolescenţilor şi formarea unor deprinderi de viaţă sănătoasă“, i-a venit Simonei Bratu, şef birou la Secţia Adrian Păunescu a  Bibliotecii Aman, inspirată fiind de mărturisirile tinerilor care, cât e vacanţa de lungă, împrumută cărţi şi stau aproape de lectură. De altfel, colegi ai lor de generaţie au mai onorat alte întâlniri similare organizate de bibliotecă, una fiind „Recunoaşte că nu eşti singur: relaţia dintre adolescenţi şi adulţi“, inclusă în proiectul „Adolescenţi siguri de ei într-o lume nesigură“.

Curajul de a intra în discuţie şi de a-i lua la întrebări pe cei doi a căpătat forţă la mulţi dintre adolescenţii prezenţi aseară la dialog foarte aproape de momentul despărţirii, lucru pus de psiholog pe seama retincenţei sau a ruşinii multor tineri de a povesti experienţe nu tocmai plăcute, trăite de ei sau  de cunoscuţi de-ai lor. Elisa Militaru, elevă într-a zecea la „Carol I“, s-a inclus în categoria tinerelor care nu prezintă interes pentru genul de tineri care formează găşti distructive.

„Chiar dacă nu sunt parte dintr-un anturaj viciat nu înseamnă că nu trebuie să mă informez şi să neg existenţa acestuia. Eu am ştiut să mă ţin departe de un asemenea mediu. Lipsa mea de curiozitate faţă de genul acesta de tipologii m-a ajutat, precum şi dezinteresul lor faţă de persoane ca mine“, a precizat Elisa. Tânăra este convinsă că negarea lucrurilor negative, eliminarea lor din discuţiile dintre părinţi şi copii le poate dăuna grav.

Află ce cazuri le-au fost prezentate elevilor din

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite