Craiova: Judecătorul care dă sentinţe blânde pentru atac armat în buricul târgului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Judecătorul care dă sentinţe blânde pentru atac armat în buricul târgului
Craiova: Judecătorul care dă sentinţe blânde pentru atac armat în buricul târgului

Judecătorul Laurenţiu Anghel, cel care a luat decizia de eliberare a doctoriţei şpăgare Valentina Goga, prinsă în flagrant în timp ce lua mită 500 lei de la un bătrân pentru a-l pensiona pe caz de boală, a luat şi în trecut hotărâri controversate.

Fost şef al secţiei penale, judecătorul Laurenţiu Anghel a fost transferat în 2008 şi i s-a luat postul de purtător de cuvânt al Tribunalului, imediat după ce a decis că unul dintre rromii care au tras focuri de armă ziua-n amiaza mare, în buricul oraşului, nu prezintă pericol social. El a revenit apoi la secţia penală.

Cazul care a dus la transferul lui Anghel este cel al lui Ionel Boboc, cel care în aprilie 2008 a tras cu pistolul în maşina unchiului său, controversatul Stelică Dragavei, iubitul procurorului Claudia Budiană, cea care a decedat anul acesta într-un accident de maşină cumplit.

Atacul armat s-a petrecut în centrul Craiovei, în plină zi, sub ochii a zeci de oameni nevinovaţi. Faptul că aceştia au avut norocul să nu fie răniţi s-a tradus în soluţia lui Anghel drept lipsă de pericol social.
“Ca persoană, nu prezintă pericol social, mai ales că nu are antecedente penale, are familie şi doi copii. I s-a dat o şansă, dispunându-se o măsură mai blândă, pentru că s-a considerat că arestarea preventivă este o măsură prea dură pentru fapta sa”, şi-a motivat Anghel decizia în dosarul “Boboc”.

image

Victime colaterale

Alături de Laurenţiu Anghel, alţi doi judecători de la Tribunalul Dolj, Camelia Bichea şi Ion Badea, au fost transferaţi de la secţia penal. Bichea şi Badea aveau în sarcină analizarea mandatelor de arestare preventivă. Surse din Tribunalul Dolj au declarat că cei doi au fost transferaţi forţat la aceeaşi secţie, ca să se evite sancţiunea individuală.
În timp ce fostul preşedinte al Tribunalului Dolj, Constantin Diaconu, a motivat înlocuirea celor trei judecători prin nevoia de acoperire mai bună a cazuisticii penale cu minori, surse din interiorul instituţiei spun că s-a ajuns la un transfer colectiv ca să nu fie şifonată imaginea profesională a lui Anghel.


Alte decizii controversate


Tot judecătorul Laurenţiu Anghel este cel care a decis scoterea din arest, în 2006, a lui Costi Dâlgoci, un controversat afacerist local. Acesta a prejudiciat statul cu 6,6 miliarde de lei vechi, rezultând din două TVA-uri ilegale. Motivaţia deciziei lui Anghel a fost că prejudiciul a fost nesemnificativ.
Iar în cazul eliberării lui Ştefan Cantemir Mitre şi a lui Ionuţ Stângă, implicaţi în conflictul armat din 10 septembrie 2007, din cartierul George Enescu, Laurenţiu Anghel aprecia în calitate de purtător de cuvânt al Tribunalului Dolj că “s-a considerat că, după ce au stat aproape două luni în arest, probabilitatea de a comite fapte antisociale este foarte mică”.


Pentru unii magistraţi faptele grave de corupţie nu înseamnă mare lucru


De aceeaşi probabilitate se pare că a ţinut cont magistratul Anghel şi în cazul doctoriţei şpăgare, deşi Curtea de Apel Craiova a arătat că starea de pericol pentru societate poate consta şi în sentimentul de insecuritate perceput de opinia publică, atunci când constată că fapte de gravitate mare, cum ar fi cele de corupţie, nu sunt sancţionate eficient de justiţie, care i-ar pune prea uşor în libertate pe inculpaţi.

image
Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite