Ion Musceleanu, profesor de istorie: „Este important să nu trişezi în relaţia cu elevii“

A intrat în învăţământ în urmă cu 33 de ani, după absolvirea Facultăţii de Istorie-Filosofie la Universitatea Bucureşti. Faptul că se numără printre profesorii cu care Craiova se mândreşte îl pune pe seama elevilor care au înţeles în timp că severitatea unui dascăl este un atu nu o problemă.

Născut în comuna Corbu, din  judeţul Buzău, a ajuns în anii de şcoală liceală la Ploieşti, la „Alexandru Ioan Cuza“. După finalizarea cursurilor universitare în capitală, în 1979, a decis împreună cu soţia, tot profesor, să se îndrepte spre un oraş care să fie centru universitar şi aşa a ajuns prin repartiţie guvernamentală la Craiova. Prima întâlnire cu ipostaza de dascăl a bifat-o la Şcoala 16, pentru ca apoi, timp de opt ani să fie parte din colectivul Liceului din Filiaşi. Este locul de care s-a ataşat puternic şi la care nu a renunţat uşor.

„Mi-a plăcut extrem de mult la Filiaşi. Am avut elevi extraordinari, care acum sunt judecători, avocaţi, unii dintre cei mai apreciaţi profesori de istorie din ţară, cadre universitare cu o activitate demnă de luat în seamă. Primul elev la Olimpiada Naţională a fost din Filiaşi, Nicolae Balaci“, povesteşte profesorul Ion Musceleanu, în prezent la catedra de istorie a Grupului Şcolar „Matei Basarab“ din Craiova.

Viaţa profesională l-a adus şi în Şcoala 32, la Colegiul Naţional „Carol I“, la Şcoala 12, iar din 2004 la „Matei Basarab“. N-a avut o problemă cu acomodarea, ştiind că nu are cum să nu se înţeleagă cu oamenii. Povestea în colegiu s-a scris la început cu dezamăgire, după cum mărturiseşte, şi cu note de doi şi patru.

„Eram învăţat cu elevi care munceau mult. Şi-au revenit repede după notele mici şi pot să spun că ultima serie de la «Carol I» a fost excepţională. Important era să nu trişezi în relaţia cu elevii, riscai să pleci cu obrazul roşu. Niciodată nu le-am cerut ce eu nu am dat. Am forţat limitele, pentru că puteau să înveţe cât le dădeai şi chiar mai mult. Le-am cerut mereu să intre în competiţie cu ei înşişi, nu cu alţii“, mărturiseşte profesorul.

A dus la catedră principiile cu care a plecat din casa părintească, dragostea şi respectul faţă de profesie văzute la învăţătorul său, Constantin Moisean, „cea mai luminoasă figură“. Îi place la fel de mult ca acum 33 de ani să fie profesor, însă nu îşi poate ascunde dezamăgirea faţă de trecerea profesiei în derizoriu. Recunoaşte că niciodată cadrele didactice nu au avut salarii mari, dar spune că nicicând n-au fost mai discreditate ca acum.

Istoria, ca viaţă în mişcare, l-a învăţat ce înseamnă legătura cu înaintaşii, să înveţi din greşelile trecutului.

„Uneori am impresia că parcă ieşim din istorie. Desconsiderarea trecutului, a dascălilor, o să se traducă prin cine ştie ce hoardă fără coordonate etice. Sunt lucrui care se repetă, ca avariţia şi lăcomia. Aştept întoarcerea la esenţă, la credinţă“, îşi completează profesorul musceleanu povestea, dascălul care nu tolerează minciuna şi lipsa celor şapte ani de acasă, căruia îi este drag să evadeze la ţară, în liniştea şi frumuseţea de acolo.