Craiova: Ei sunt victorioşii României la Olimpiada Internaţională Tuymaada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Ei sunt victorioşii României la Olimpiada Internaţională Tuymaada
Craiova: Ei sunt victorioşii României la Olimpiada Internaţională Tuymaada

Fruntaşii Lotului Olimpic lărgit al României au adus acasă 11 medalii, şapte de aur şi patru de argint.

Gupul de elevi români, olimpici „de profesie”, a participat între 29 iunie şi 8 iulie la o nouă ediţie a Olimpiadei Internaţionale Tuymaada din Yakuţia, Federaţia Rusă.

Fizică, matematică, chimie şi informatică au un numitor comun: performanţa”, ne spune preşedintele Comisiei Naţionale de Fizică din Ministerul Educaţiei, Florea Uliu, profesor doctor la Universitatea din Craiova. „Sunt copii care au muncit mult pentru a ajunge în aceste competiţii. Ei sunt ambasadorii României”, spune profesorul Uliu, care i-a însoţit pe elevi în Federaţia Rusă, alături de prof. univ. Ion Ion de la Facultatea Politehnică Bucureşti.

 „Nu este deloc uşor. În timp ce alţi adolescenţi îşi văd de copilărie, ei studiază zi şi noapte”, ne mai spune preşedintele comisiei. Deşi sunt mândri de rezultatele elevilor, cei care reprezintă lotul olimpic ştiinţific spun că simt o oarecare mâhnire în suflet.

Din păcate, sunt puţini cei care îşi concentrează atenţia asupra acestor tineri de excepţie. Cei mai mulţi dintre ei pleacă din ţară, după finalizarea studiilor, pentru că nu li se oferă posibilitatea să se afirme aici. Şi asta pentru că în România nu se investeşte în aceşti tineri. Numai în campanii electorale toţi se întrec să le ofere bani şi diplome. Apoi uită de ei. E adevărat, nu le poţi cere să rămână în ţară, dar le poţi arăta că îţi pasă, că le oferi condiţii optime. Chiar dacă vor să plece, ei pot reveni după ce acumulează pregătire în alte părţi ale lumii. Aceşti copii, lucrând aici, în condiţii bune, vor produce în beneficiul ţării”, mai adaugă profesorul Uliu.

Centre de excelenţă, doar pe hârtie

De cele mai multe ori, elevii olimpici primesc doar medalii pentru performanţele lor într-o sală, unde sunt strigaţi ca la catalog. În cele din urmă, cam toţi ajung să fie “înfiaţi” de alte state care pun preţ pe materia cenuşie produsă în şcolile din România. Printre elevii de excepţie ieşiţi de pe băncile şcolilor craiovene se numără Bogdan Gabriel Ionescu, care a studiat la Colegiul Fraţii Buzeşti, olimpic internaţional la matematică şi informatică. El a ajuns în 2007, printr-o întâmplare nefericită, într-o închisoare italiană. Capacităţile excepţionale ale tânărului sunt valorificate acum de italieni, care l-au lăsat liber pentru a se folosi de capacităţile lui.


Ei au câştigat 11 medalii la Tuymaada

La disciplina Chimie: Ioana Moga - Oradea (aur), Octav Căldăraru- Bucureşti (argint), Alexandru Sava - Curtea de Argeş (argint). Fizică: Tudor Tiron Giurgică - Iaşi (aur), Bogdan Vlad Ghiţă - Arad, Daniel Ciocârlan-Rm.Sărat(argint). Matematică: Radu Bumbăcea - Bucureşti (aur), Adrian Ştefan Ivanovici - Bucureşti (aur), Ioan Octav Drăgoi - Bucureşti (aur). Informatică: Andrei Purice - Ploieşti (aur), Anton Teodor Pripoae-Bucureşti (aur), Andrei Poenaru - Bucureşti (argint).

 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite