Ca la noi, la nimeni: Autorităţile din Craiova au inaugurat o staţie de epurare la care se lucrează de 22 de ani! (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astăzi a avut loc inaugurarea parţială a staţiei de epurare la care se lucrează din 1988
Astăzi a avut loc inaugurarea parţială a staţiei de epurare la care se lucrează din 1988

Investiţia demarată de regimul Ceauşescu în 1988 a fost lăsată de izbelişte după Revoluţie. După căderea comunismului, autorităţile au avut trei tentative de a termina lucrarea abia începută - în 1993, 2003 şi 2007. Astăzi a avut loc inaugurarea parţială a staţiei, recepţia finală urmând să aibă loc abia în iunie 2011.

Staţia de epurare a apelor uzate de la Făcăi a fost pusă parţial în funcţiune astăzi de reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia (CAO) şi de cei ai Primăriei Craiova. Investiţia de peste 25 milioane de euro, realizată de firma EMIT din Italia, va funcţiona la capacitate maximă abia de anul viitor.

Autorităţile au susţinut o conferinţă de presă pentru a marca mega-evenimentul

statie epurare

„Staţia de epurare are o istorie tumultoasă. Lucrările au început 1988, au fost reluate în 1993, în 2003 şi în 2007. După inaugurare, autorităţile locale au obligaţia ca toate apele reziduale să ajungă aici“, a declarat prefectul Eugen Georgescu, în cadrul conferinţei de presă susţinute la Făcăi.

Primarul delegat Mărinică Dincă a dat asigurări că staţia va funcţiona la capacitate maximă în iunie 2011. „Am intrat în lumea celor civilizaţi. E un lucru de bun-simţ ca un oraş să aibă o staţia de epurare“, a declarat edilul.

Staţia a fost pornită câteva minute pentru ca operatorii să surprindă instalaţia funcţionând

staţie epurare

Poluarea, redusă pe Jiu şi Dunăre

Investiţia este necesară Băniei pentru că noile sisteme de canalizare, realizate tot cu fonduri ISPA, nu pot fi folosite fără o staţie de epurare. Mai mult de atât, proiectul este important şi din punct de vedere al protecţiei mediului. Râul Jiu, în care se deversează în prezent canalizarea oraşului, nu va mai
fi poluat. Epurarea apelor uzate conform normelor europene va feri Primăria Craiova de amenzile cu care este ameninţată de Garda de Mediu Dolj.

20 de ani de lucrări în ritm de melc

Realizarea staţiei de epurare de la Făcăi a debutat încă din 1988. Din lipsă de bani, lucrările au fost întrerupte după Revoluţie, fiind reluate în primii ani de democraţi, însă fără succes. Abia în 2003 Compania de Apă Oltenia a semnat un contract de peste 24 de milioane de euro cu un consorţiu format din două firme din Italia. După trei ani, lucrarea ajunsese la stadiul de nici 20 la sută deşi ar fi trebuit să fie aproape la final. Primăria a reziliat contractul cu firmele buclucaşe un an mai târziu.

Primarul delegat Mărinică Dincă a vizitat staţia nou-nouţă

staţie epurare

Un nou contract parafat cu o firmă din Turcia şi o alta din Italia avea să finalizeze parţial lucrarea la sfârşitul anului acesta însă abia după ce italienii au preluat responsabilităţile societăţii turceşti care se confrunta cu probleme financiare. Anul viitor, în iunie, primăria speră să pornească staţia de epurare la capacitate maximă pentru ca la robinetele craiovenilor să curgă apă mai curată, la fel ca în alte oraşe europene.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite