Craiova: Incendii din cauza neglijenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Incendii din cauza neglijenţei
Craiova: Incendii din cauza neglijenţei

Subunităţile I.S.U. Oltenia al judeţului Dolj au intervenit în ultimele 24 de ore la patru incendii de mirişte şi vegetaţie uscată, pe raza localităţilor Cârcea, Ianca, judeţul Olt, Mârza şi municipiul Craiova.

În urma evenimentelor au ars circa 320 ha de vegetaţie uscată şi mirişte, cauzele probabile fiind neglijenţa în gestionarea lucrărilor de curăţare a terenurilor agricole şi fumatul în spaţii interzise.

Seria de incendii a continuat. Astfel, Detaşamentul 2 Pompieri Craiova a fost alertat cu privire la un incendiu pe strada Calea Bucureşti, la o autoutilitară Peugeot, proprietatea S.C. Grosbi S.R.L.  Datorită unor scurgeri de combustibil şi pe fondul temperaturilor ridicate de la compartimentul motor, aceasta s-a aprins, fiind nevoie de intervenţia pompierilor.

“Intervenţia a fost rapidă, militarii reuşind să prevină alte incidente care ar fi putut decurge din incendierea autoutilitarei. Au ars cablurile electrice şi mase plastice de la compartimentul motor”, a precizat cpt. Florin Cocoşilă din cadrul ISU Oltenia.

Nouă tone de plante furajere au ars de la o ţigară aruncată la întâmplare

La puţin timp, un alt incendiu le-a dat bătăi de cap pompierilor de la Detaşamentul 1 Pompieri Craiova. Aceştia au intervenit pentru stingerea focului izbucnit la un depozit de plante furajere pe proprietatea unui localnic din satul Gura Văii. Au ars aproximativ nouă tone de plante furajere, incendiul find provocat de o ţigară aruncată la întâmplare.

Detaşamentul 2 Pompieri Craiova a fost alertat şi a intervenit  cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă în localitatea Pieleşti,  pentru stingerea unui incendiu la un excavator, proprietatea S.C. Cond-Mag S.A. Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit la instalaţia electrică a utilajului, acesta  fiind distrus în proporţie de 90%.


 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite