Bercea Mondial, despre rudele sale: „Dacă mă închide pe mine, îi arestează şi pe ei. Au trăit în spatele meu, că Bercea este tare!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fos trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, în acelaşi dosar fiind acuzată şi soţia sa, Fănica Anghel, pentru instigare la mărturie mincinoasă. Fiul său, Florin Anghel, este acuzat de complicitate la tentativă de omor calificat. Potrivit interceptărilor SRI din rechizitoriul întocmit de procurori, Bercea Mondial şi soţia sa au încercat să convingă martorii din dosar să îşi

Rechizitoriul întocmit pe numele lui Anghel Sandu conţin detalii picante despre întâmplările petrecute în celor două zile, timp în care Bercea Mondial a fost căutat de poliţişti. Potrivit rechizitoriului, Bercea şi-a făcut intrarea în barul „Cabana“ din Drăgăneşti-Olt, unde a fost înjunghiat nepotul său, Mercedes, cu un topor înfipt în uşă.

„Inculpatul Anghel Sandu, înarmat cu un cuţit şi un topor, împreună cu fiul său, învinuitul Anghel Florin au mers la localul respectiv, au avut o discuţie contradictorie cu partea vătămată, inculpatul adresându-i-se „ia zi M?”, de teamă, partea vătămată şi cei care o însoţeau au fugit, iar în momentul când partea vătămată a ajuns la uşa de acces, a fost oprită de învinuitul Anghel Florin, împrejurare în care a fost ajunsă de inculpat şi acesta din urmă i-a aplicat o lovitură cu cuţitul la nivelul hemitoracelui drept“, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Ionuţ Anghel, zis Mercedes, a fost internat în spital, după confruntarea cu unchiul său

image

După ce Mercedes a fost dus la spitalul de către verii săi, Bercea Mondial a dispărut. Interceptările SRI arată că în acest timp, Sandu Anghel a purtat telefonic mai multe discuţii cu soţii sa şi alţi apropiaţi, în încercarea de a-l convinge pe Mercedes şi pe familia sa să îşi schimbe declaraţiile. De asemenea, stenogramele convorbirilor fac referire şi la martorii din bar care ar fi trebuit să fie contactaţi pentru a-şi schimba declaraţiile în favoarea lui Bercea.

La data de 18.02.2011 la orele 14:00:50, Anghel Sandu, a luat legătura cu soţia sa Anghel Fănica zisă „Stela”:

ANGHEL SANDU: Alo!
STELA: Da!
ANGHEL SANDUSă vorbeşti cu românca din bar şi să îi spui să declare că ăla a fost tăiat lângă uşa de la intrare în bar.
STELA: Aşa a spus că declară !
ANGHEL  SANDU: Să spună că ea a văzut când a fost tăiat. Să spună că mai întâi s-au împins şi după aceea a băgat cuţitul în el . Acest lucru l-am văzut cu ochii mei.
STELA: Aşa i-am spus să declare!
ANGHEL SANDU: Şi dacă o întreabă de mine să spună că nu mă cunoaşte! Şi să declare că fiul tău l-a tăiat (este vorba de A.G.I.). Şi că, crima nu a făcut-o cu un cuţit,  a făcut-o cu un briceag cu care l-a văzut în mână. Hai, bine!
STELA: Bine!„

În aceeaşi zi, la ora 14:25, Bercea a contactat-o din nou pe Fănica:

ANGHEL SANDU: Alo!

STELA: Da!

ANGHEL SANDU: Să îi spui lui M (sn – este vorba de C.M., fiul lui C.F., proprietarul barului ce funcţiona în clădirea închiriată de la inculpatul Anghel Sandu şi fiul său, învinuitul Anghel Florin) să declare că l-a văzut când a coborât scările. Cu briceagul în mână şi s-a urcat în maşină şi cumnatul lui era la volan. Şi când a intrat în bar şi a întrebat ce s-a întâmplat a spus că l-a tăiat fiul lui BERCEA. Unde l-a tăiat? Aici în bar l-a tăiat. S-au bătut şi după aceea s-au tăiat.

STELA: El a întrebat-o şi pe barmaniţă!“

image

Aceastea nu este singurele discuţii pe care Bercea a avut-o la telefon cu apropiaţii.

Potrivit rechizitoriului, „la datele de 18.02.2011 şi 19.02.2011, Bercea a contactat  persoane necunoscute pe care le-a îndrumat să organizeze o întâlnire, prin intermediul unui şef al rromilor să meargă la spital şi să stea de vorbă cu fraţii săi pentru a face presiuni asupra acesteia şi asupra lor, să declare că nu el este autorul agresiunii“.

Mai jos redăm convorbirea între inculpatul Anghel Sandu şi o persoana necunoscută, notată „DOMN“. Din convorbire reise că Bercea îşi ameninţă rudele că dacă va intra la închisoare, aceştia îl vor urma, „că şi ei au dosare grele“:

   „ANGHEL SANDU: Alo!
    DOMN: Da!
    ANGHEL SANDU: Te sunam eu mai devreme, dar am discutat cu un român mare la telefon. Te duci şi tu la judecată la Craiova?
    DOMN: Cum să nu mă duc?!
    ANGHEL SANDU: Du-te şi discută cu ei dacă vor bine dacă nu, iar bine! Nu sunt nici eu din acela de doi lei!
    DOMN: Ştiu eu ! Tu unde eşti acum !
    ANGHEL SANDU: Eu sunt pe drum nu mă feresc de tine!
    DOMN: Să nu stai acasă!
    ANGHEL SANDU: Nu ! Până în prezent nu s-a dat nici un mandat! Aseară am stat la Bucureşti! Crezi că am stat să dorm! Am şi eu oameni! Acum a plecat omul de la românul cel mare. Du-te la Craiova şi tu să te ei după mine. Când ajungi în Craiova îl suni pe F să te întâlneşti cu rromii. Şi te duci la spital şi le spui că vreau să stai cu ei de vorbă. Şi le spui că şi ei au două dosare grele ale lui A şi a lui F. Tu le spui că ei mă bagă pe mine şi eu pe ei şi nu se rezolvă nimic. Tu să nu spui numai după ei !
    DOMN: Ştiu!
    ANGHEL SANDU: Nici ei nu vor scăpa de puşcărie: După ce mă leagă pe mine nici ei nu vor sta acasă. Ei au declarat că fiul meu l-a ţinut pe M şi fiul meu la tăiat. Este ginerele lui S.
    DOMN: Aşa am auzit şi eu că ei l-au ţinut şi tu l-ai tăiat.“

image

Într-o altă convorbire din 18 februarie, ora 16:09, Anghel Sandu este contactat de un alt domn. Bercea Mondial îi spune acestuia că dacă va fi închis, rudele sale vor fi şi ele arestate. 

„(...)

DOMN: Şi ai vorbit cu românii?
ANGHEL SANDU: Da! Şi băiatul meu a recunoscut că l-a tăiat el!
DOMN: A recunoscut băiatul tău?!
ANGHEL SANDU: Da! Şi a spus că el 1-a tăiat!
DOMN: Şi este rău cu victima?   
ANGHEL SANDU: A fost, dar nu mai este! Ei spun la televizor că 1-a tăiat
BERCEA interlopul!   
DOMN: Am văzut!
ANGHEL SANDU: Săracii ăştia înapoiaţi! Ei vor să mă închidă cei de la poliţie pe mine şi să rămână ei! Dacă mă închide pe mine, îi arestează şi pe ei toţi!
DOMN: Aşa este!
ANGHEL SANDU: Ei toţi au trăit numai în spatele meu, că BERCEA este tare!Vezi că vine A şi cu F acasă. Tu să îi întrebi, ce au de gând? Vor să
mă bage la puşcărie?

DOMN: Pe unde sunt ei acum?
ANGHEL SANDU: Au plecat din Italia!
DOMN: Şi A…R a venit, că era plecat!
ANGHEL SANDU: Da! I-a sunat F şi cu nişte ţigani de la Piteşti şi i-a întrebat de ce nu stau de judecată să se termine povestea. Şi nu vor!
DOMN: Asta le-am spus şi eu!
ANGHEL SANDU: Tu ce crezi, că eu sunt panaramă? F i-a sunat de mai multe ori. Le-a spus că ei nu se potolesc decât când va muri cineva din neam!
DOMN: Şi românii spun că de doi ani tot vă certaţi!
ANGHEL SANDU: Dacă ei ştiu că au belea cu mine, de ce au venit la bar la mine?!
DOMN: La care bar?
ANGHEL SANDU: Cel de la cabană de sus! Acolo lângă poştă! Hai, bine, că mă doare capul!
DOMN: Bine!“


Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite