Gigi Neţoiu a bătut palma cu Dan Diaconescu. O să candideze la alegerile parlamentare din partea Partidului Poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Neţoiu
Gigi Neţoiu

Candidatura lui Gigi Neţoiu din partea PP-DD va fi anunţată până la sfîrşitul acestei luni. Afaceristul şi-a dat demisia din UNPR.

Gigi Neţoiu îi urmează exemplul lui Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, şi vrea să candideze la alegerile parlamentare din luna decembrie din partea PP-DD.

Neţoiu va candida pentru un mandat de deputat pe Colegiul 2 Craiova.Acesta a fost implicat alături de alte şapte persoane în „Dosarul Traferurilor“. Toţi sunt acuzaţi că au adus un prejudiciu de peste 13 milioane de dolari prin „blătuirea" a nu mai puţin de 12 transferuri internaţionale ale unor fotbalişti români în perioada 1999-2005.

Procurorii au declarat că cei opt inculpaţi sunt acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani şi au cerut pedepse mari, între 10 şi 20 de ani de închisoare.

Gigi Neţoiu, Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea şi Gheorghe Popescu, au fost achitaţi, la începutul lunii aprilie, de Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a ridicat sechestul asigurator pe conturile cluburilor FC Dinamo, Rapid, Oţelul Galaţi şi Gloria Bistriţa, precum şi pe cele ale fraţilor Becali. Cheltuileile de judecată rămân în sarcina statului.

Afaceristul Gheorghe Neţoiu deţine deja importante suprafeţe de teren la Cetate, dar este mult mai cunoscut ca investitor în fotbal şi ca acţionar al Vinson Vrancea.


Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite