Craiova: SONDAJ / Gaz Metan CFR aşteaptă adversara din Liga I (VIDEO, GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: SONDAJ / Gaz Metan CFR aşteaptă adversara din Liga I (VIDEO, GALERIE FOTO)
Craiova: SONDAJ / Gaz Metan CFR aşteaptă adversara din Liga I (VIDEO, GALERIE FOTO)

Pentru prima dată în ultimii şase ani, Bănia va avea două echipe la tragerea la sorţi din şaisprezecimile competiţiei K.O. Aseară, Gaz Metan CFR a surclasat pe Drobeta Turnu Severin cu 3-0 şi va aştepta tragerea la sorţi de mâine pentru a afla ce adversar va avea în faza următoare. (GALERIE FOTO)

 Partida de la Depou a fost dominată de gazde, care nu le-au dat nicio şansă adversarilor. Crăciun a deschis scorul după primul sfert de oră de joc, Neacşa (’66) l-a majorat printr-o lovitură liberă perfect executată, iar Ionuţ Mitroi a înscris golul al treilea în ultimul minut al meciului.

Drobeta Turnu Severin nu s-a regăsit nici după despărţirea de Marian Bucurescu, pierzând la un scor de forfait. Precedenta ediţie a Cupei României, în care două echipe din Craiova au au ajuns în această fază, a fost în 2003, când Universitatea Craiova şi Chimia au încercat să se califice în optimi. În acel an, Chimia a adus Steaua la Combinat.

Gaz Metan CFR: Râmniceanu - Mirescu, Nicola, Cruşoveanu, M. Gheorghe - Vigariu, Rioşeanu, M. Găman, Mitroi - Chivu, C. Crăciun. Au mai jucat: Neacşa, Lăpădat, Irimescu. Antrenor: Ionel Gane
Drobeta: A. Barbu - Roşianu, Ardeleanu, Mitic, Doicaru - A. Radu, Moutinho, I. Păun, E. Stoica - Jenaru, Fotescu. Antrenor: Vasile Mănescu
Arbitri: Cătălin Popa - Anghel Voicu şi Gabriel Stroe (toţi din Piteşti)
Observator:
Stan Prodan (Alexandria)

Antrenorul lui Gaz Metan CFR, Jerry Gane are o singură doleanţă în privinţa tragerii la sorţi de mâine: să nu evolueze cu Universitatea Craiova. „Nu contează cu ce adversar vom juca, dar nu aş vrea să întâlnim Universitatea. Nu m-ar deranja să mă reîntâlnesc cu Nicolo Napoli. Nu mă interesează dacă va fi o echipă mai bine sau mai slabă, important e să nu fie Universitatea Craiova“, a spus Gane.

În schimb, Vasile Mănescu a recunoscut superioritatea adversarilor, declarând că nu îşi explică de ce elevii lui se află într-o formă aşa slabă: „Nu putem să stăm în ghete. Nu am pus presiune pe adversar. Probabil pregătirea de vară a fost deficitară. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Felicit echipa craioveană. A evoluat foarte bine şi a meritatea calificarea în faza următoare a competiţiei.“

Vezi toate declaraţiile făcute de Jerry Gane (sursa: www.gazmetancfr.ro)

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite