Fundiţa SIDA, cu oameni şi lumânări în centrul Craiovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voluntarii Grupului de Coordonare Locală Dolj i-au chemat pe craioveni alături de ei, în această seară, pentru a realiza împreună celebra fundiţă roşie SIDA şi a  face marşul de solidaritate, de Ziua Mondială SIDA.

Participanţii vor fi primiţi cu materiale informative şi sfătuiţi să ia în serios efectuarea testului HIV. Acţiunea are loc în centrul Craiovei, zona Piaţa Mihai Viteazu – parcul Bisericii Sfânta Treime, între orele 19.00 – 21.00. Marşul se va desfăşura pe drumul spre primărie şi înapoi.  Evenimentul face parte din acţiunile organizate cu ocazia Zilei Mondiale SIDA.

„Este o zi foarte importantă, în care este bine să ne amintim că România era în 1990 ţara cu cei mai mulţi copii seropozitivi din Europa, infectaţi prin manevre medicale, între anii ’88 - ’89. O parte dintre ei s-au stins înainte de 1997, când nu aveau la dispoziţie tratament. Alţii, ajutaţi de tratament să supravieţuiască, sunt astăzi tineri frumoşi, care ştiu că nu se vor vindeca şi trăiesc cu povara gândului că sunt purtătorii virusului“, a povestit Oana Mateescu, preşedintele Asociaţiei Europrotector, în cadrul conferinţei de presă de la primărie.

Oana Mateescu a atras atenţia asupra importanţei efectuării testului HIV, care se face gratuit şi este confidenţial.

„Din datele primite de la Ministerul Sănătăţii, în perioada ianuarie-septembrie 2011 s-au înregistrat 405 cazuri noi de infectare cu HIV şi 117 decese. În Dolj sunt în aceeaşi perioadă 16 cazuri noi, 13 de SIDA şi trei decese“, a spus medicul Narcisa Dincă, consilier superior la Direcţia de Sănătate Publică Dolj.

 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite