Craiova: Trică: „Fraţii Costea sunt fotbalişti de valoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Eugen Trică, a fost în partida de marţi seară pentru a doua oară titular de la revenirea în Bănie.

După partida câştigată cu 4-0 în faţa Gloriei II Bistriţa Eugen Trică îşi doreşte să se califice în ultimul act al întrecerii: „Să sperăm că voi juca a patra finală şi să o câştigăm. Este foarte uşor să ajungi în finală. Este simplu: le câştigăm, suntem în finală. Şi cum spunea şi domnul Mircea Lucescu: «Dacă ai ajuns în finală, automat trebuie să o şi câştigi»“
 
Mijlocaşul Ştiinţei îl vede pe Florin Costea drept cel mai bun jucător din România, dar l-a atenţionat să încheie conflictele cu fanii. „Florin Costea este cel mai bun fotbalist din România, dar trebuie să-şi bage minţile în cap şi să nu se mai ia cu suporterii, mai ales cu ai noştri. Să-i înjure pe ai Stelei, ai Rapidului, dar nu fanii Universităţii. Fraţii Costea sunt fotbalişti de valoare. Am jucat şi cu gândul la meciul de la Timişoara şi cu gândul la echipa naţională“, a declarat Trică.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite