Francesca Pîrvănescu este premiantă la şcoală, aclamată pe scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eleva de 10 de la Mircea Eliade este şi o apreciată solistă de muzică uşoară, câştigând zeci de trofee la competiţiile naţionale şi visând să-i calce pe urme Paulei Seling.


S-a dedicat muzicii la vârsta de şapte ani şi tot atunci a câştigat primul premiu, la Pucioasa, la o competiţie cu participanţi din toată ţara. Francesca îşi aminteşte cum le-a suflat trofeul candidaţilor. „Nu mă pregătisem foarte mult, însă am făcut o impresie bună. Cunoscuţii care mi-au urmărit prestaţia mi-au spus că am avut prezenţă scenică şi tehnică bune, ceea ce m-a avantajat“, povesteşte ea. Reuşita i-a dat curaj şi a motivat-o să meargă mai departe. S-a înscris la cursuri la Palatul Copiilor, secţia Canto Muzică Uşoară, şi la pian. O combinaţie perfectă, spune Francesca. „Îmi doresc să vină vremea când voi putea cânta în acelaşi timp cu vocea, dar şi la pian, exact ca Paula Seling, pe care o admir şi o urmăresc de fiecare dată când prind ocazia. Am multe de învăţat de la ea“, adaugă eleva Şcolii Nr. 22 Mircea Eliade din Craiova.

„Am ambiţia să fiu mereu prima“

Pasiunea pentru muzică, talentul şi pregătirea au ajutat-o să se claseze pe primul loc la majoritatea festivalurilor la care a fost prezentă. Francesca se descrie drept o perfecţionistă şi spune că nu poate accepta să plece acasă doar cu o diplomă de participare. „Am ambiţia să fiu pe primul loc, nu mă las până nu obţin ce vreau. Nu ştiu dacă este un lucru bun, însă aşa este felul meu: lupt să-mi ating ţelurile“, mărturiseşte ea. Este un invitat nelipsit al festivalului „Micul artist“, iar participarea la diverse spectacole îi oferă şansa să călătorească foarte mult prin ţară. Francesca spune că încearcă în permanenţă să se autodepăşească: „Niciodată nu pot fi mulţumită de nivelul la care sunt, mă analizez într-una şi sunt foarte critică în ceea ce mă priveşte. Şi celor din jur le cer să fie la fel cu mine. Doar aşa pot evolua.“ Iar rezultatele se văd: la şcoală, Francesca este premiantă şi, până în clasa a VIII-a, a luat doar note de 10. Are un motiv bine întemeiat pentru care nu neglijează şcoala: „Fără carte, nu poţi reuşi în niciun domeniu, cu atât mai puţin în muzică.“

A practicat atletismul

În timpul liber, face coregrafie. A practicat şi dansul sportiv, a făcut sport de performanţă, iar pe viitor nu exclude o carieră în televiziune sau radio. De altfel, a şi urmat cursuri de jurnalism. „În viaţă trebuie să cunoşti de toate, nu se ştie cum ai nevoie de anumite calităţi sau diplome. Eu, spre exemplu, fac tot posibilul să nu irosesc timpul. Sunt fericită când realizez ceva, de-a lungul zilei“, a încheiat Francesca.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite