Acţionarii minoritari Ford vor primi 17,65 lei pe acţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FORD CRAIOVA
FORD CRAIOVA

Ford Motor Company, acţionarul majoritar al Automobile Craiova (AUCS), a primit săptămâna trecută avizul CNVM pentru a începe delistarea producătorului de autovehicule de la bursă, investitorii minoritari urmând să primească 17,65 lei pe acţiune, preţ identic cu cel din oferta de preluare.

Potrivit legislaţiei pieţei de capital, acţionarul care deţine mai mult de 95% din acţiunile unei societăţi are dreptul să ceară celorlalţi investitori să îi vândă titlurile pe care le au în portofoliu, înainte de listarea firmei respective. Acţionarul trebuie să propună celorlalţi investitori un preţ echitabil, care este considerat preţul propus în cadrul unei oferte de preluare sau de cumpărare.


Ford Motor Company a derulat în perioada iulie-august 2009 o ofertă de preluare la Automobile Craiova, anunţând, totodată, că vizează delistarea acesteia. În oferta de preluare, Ford a plătit 17,65 lei/acţiune.  Astfel, Ford va plăti acelaşi preţ pentru cele 555.850 de titluri pe care nu le deţine, acţionarii minoritari urmând să incaseze în total 9,8 milioane de lei.

La preţul avansat acţionarilor minoritari, Automobile Craiova are o valoare de piaţă de 334,3 milioane de lei (80,8 milioane de euro). Delistarea Automobile Craiova va fi intermediată de firma de brokeraj EFG Securities. Ford deţine 97,07% din acţiunile Automobile Craiova.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite