Ford a disponibilizat 200 de persoane după ce în luna iulie a făcut angajări în masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva
Foto: Arhiva

Conducerea Ford susţine că salariaţii aflaţi în pragul de pensionare sunt cei care vor pleca acasă. 200 de oamenii s-au înscris pe listele de disponibilizare voluntare.

Angajaţii de la Ford care vor pleca acasă vor primii şi salarii compensatorii în funcţie de vechime. În luna iulie la uzina din Craiova au fost angajate 590 de persoane, majoritatea fără experienţă. Cei 200 de salariaţi care vor fi disponibilizaţi voluntar fac parte din personalul TESA „Am fot nevoiţi să luăm unele măsuri. Programul de încetare voluntară a relaţiilor de muncă demarat în iunie anul acesta vine ca urmare a acestei nevoi şi a vizat o parte a personalului TESA“, a declarat  Angella Alexander, director general de resurse umane din cadrul Ford.

Peste 7000 de craioveni şi-au depus al începutul acestui an CV-ul la Ford. Doar 590 şi-au găsit un loc de muncă. Majoritatea persoanelor angajate au fost încadrate ca operatori pentru producţia de vehicule pe linia de ansamblare din fabrica auto „Am căutat şi persoane calificate pe zona de mentenanţă, însă din păcate nu am găsit foarte mulţi cu abilităţile necesare. Suntem mulţumiţi de angajările pe care le-am făcut până în momentul de faţă", a spus Angella Alexandre, manager de resurse în cadrul Ford România.

Reprezentanţii Ford România au mai declarat că, de la jumătatea lunii august, se va lucra în două ture, cel mai probabil până la ora 22.00 „Peste 200 de maşini B-Max au fost deja livrate în Spania, Germania, Franţa şi Marea Britanie. Până la sfârşitul lunii august, cu siguranţă vom ajunge la câteva sute de autovehicule pe zi", a au mai precizat reprezentanţii fabricii de la Craiova.

Modelul Ford B-Max a fost lansat pe data de 24 iunie 2012, este produs exclusiv la fabrica Ford de la Craiova şi este disponibil în trei variante de echipare - Ambiente, Trend, Titanium, trei motorizări pe benzină şi două diesel. Preţul de bază de 13.400 de euro este disponibil pentru varianta Ambiente, în timp ce varianta Trend are un preţ de pornire de 14.150 de euro, iar cea Titanium de 16.150 de euro.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite