Craiova: Florentina Brânduşa trăieşte din vânzarea caşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Florentina Brânduşa trăieşte din vânzarea caşului
Craiova: Florentina Brânduşa trăieşte din vânzarea caşului

Tânăra din comuna Gherceşti este singura fată din localitate care deţine o fermă cu vaci. Olteanca spune că trăieşte destul de bine din vânzarea caşului.

Ideea de a înmulţi animalele din gospodărie i-a venit Florentinei imediat după căsătorie, când a  primit-o ca zestre pe Florica, viţeaua de la care i se trage norocul. „Mama nu avea bani să-mi lase, când m-am luat cu Gheorghe. Mi-a dat-o pe Florica. M-am mulţumit, pentru că între timp Florica a fătat, şi aşa am ajuns acum la o ogradă plină de vaci“, ne povesteşte Flori, aşa cum o strigă vecinii. În prezent are doi copii şi 25 de vaci. „12 dintre ele sunt mulgătoare, dar au şi viţei în burtă. Restul sunt viţele, adică nu dau lapte, că sunt prea mici“, ne explică tânăra diferenţa.

Pe câmp, cu noaptea-n cap

Florentina se trezeşte la ora 4. Cum deschide ochii, se duce direct la câmp, ca să pregătească baloţii pentru iarnă. „În timp ce eu tai cocenii, tata socru amestecă paiele cu fânul şi lucerna. Le dăm de mâncare de şase ori pe zi, ca să facă laptele gras. O vacă nu se ţine doar cu vorbe şi cu apă“, este de părere fata. De Florica s-a ataşat cel mai mult. De când Viorica, o altă vacă, s-a îmbolnăvit, tânăra o iubeşte ca pe ochii din cap.

Mai bolesc şi animalele, la fel ca oamenii. Trebuie să fim atenţi la semne, să nu sângereze, să nu se umfle din cauza prea multor coceni. Alteori se întâmplă să înghită câte un păianjen. Atunci trebuie să amestecăm repede ulei cu oţei, să îl punem într-o sticlă şi să i-l băgăm în gură, până vine veterinarul să îi dea pastile. Sau, dacă nu avem ulei, punem ou“, ne mărturiseşte olteanca.

Citeşte în Adevărul de Seară Craiova cât câştigă Florentina Brânduşa pe lună.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite