Craiova: Vasile Florea a atins performanţa în tenis de masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Vasile Florea a atins performanţa în tenis de masă
Craiova: Vasile Florea a atins performanţa în tenis de masă

A făcut o carieră din a ridica mingea la fileu şi astăzi se poate mândri cu trofee importante în tenisul de masă. Fostul antrenor al echipei naţionale lucrează acum pentru un club de profil din Germania.

Primul antrenor care i-a pus paleta în mână a fost Virgil Bălan de la clubul Universitatea Craiova. A fost la început mai mult un hobby, o joacă pentru un copil încântat de ideea practicării unui sport elegant, cum este tenisul de masă. „Sora mea s-a dus înainte cu câteva luni la club şi apoi am zis să mă duc şi eu, să văd cum e“, mărturiseşte Vasi. Drumul către lauri nu a fost unul uşor, dar gustul victoriei i-a plăcut. Şi-a dezvoltat în timp talentul, abilităţile de îndemânare, calităţile motrice, simţul de deplasare, absolut toate elementele necesare unui sportiv care putea face performanţă. Şi a făcut.

Are un palmares de invidiat

Azi aproape că nici nu îşi mai aminteşte toate medaliile şi titlurile pe care le-a câştigat la campionatele naţionale, dar şi ca reprezentant al României la competiţii internaţionale. „Am fost de 11 ori campion naţional cu clubul la categoria de copii Juniori I şi II, de trei ori campion naţional la individual, campion european de cadeţi“, îşi începe Vasi şirul de succese. Ca aproape toate poveştile oamenilor atipici, şi aceea trăită de Vasile Florea a fost schimbată de momentul Revoluţiei din 1989. În 1990, jucătorul de tenis de masă a plecat în Olanda pentru un contract. Un moment destul de dificil pentru un tânăr învăţat cu o Românie închisă şi refractară. „Eu am fost mereu pe drumuri, am călătorit mult chiar înainte de Revoluţie, dar adaptarea la stilul de viaţă occidental a fost destul de grea“, îşi aminteşte Vasile Florea. După experienţa Olandei, a urmat un an ca jucător de tenis de masă în Grecia şi apoi Germania, unde activează din 1992.

Citeşte în „Adevărul de Seară“, de astăzi povestea pe larg a fostului antrenor al echipei naţionale de tenis

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite