Craiova: Firţulescu aşteaptă să-i vină rândul la naţionala de tineret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul de 20 de ani al Universităţii Craiova speră să prindă mai des echipa pentru a intra şi în vederile lui Emil Săndoi, la reprezentativa de tineret.

Dragoş Firţulescu susţine că se pregăteşte cât mai bine şi aşteaptă să primească o şansă din partea lui Eugen Neagoe. Tehnicianul Ştiinţei l-a mai folosit pe Firţulescu în acest sezon, însă doar pe finalurile de meci. Când a fost titular, în Cupa României cu Gloria II Bistriţa, a fost schimbat în minutul 16, din cauza eliminării lui Valerică Găman.

Nu este nicio problemă dacă sunt trimis titular, sunt pregătit tot timpul. Mă pregătesc la fiecare antrenament şi, când antrenorul consideră că pot să intru, am să încerc să joc cât mai bine“, a precizat Dragoş Firţulescu, pe site-ul oficial al clubului.

Acesta se gândeşte şi la naţionala de tineret. „Sunt puţin invidios pe cei cinci coechipieri ai mei care sunt mai mereu convocaţi la naţionala de tineret, dar ce să fac? Asta este! Probabil că nu am avut şansa să pot să fiu şi eu acolo, dar curând poate o să ajung. Nu am avut nicio discuţie cu domnul Emil Săndoi. Mulţi dintre cei care sunt convocaţi au meciuri la echipele de club. Probabil, când o să mă impun la echipă şi o să joc bine, o să mă cheme şi pe mine“, a adăugat mijlocaşul de 20 de ani al Universităţii Craiova.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite