Facultăţile, fabrici de şomeri cu diplomă. Absolventă fără serviciu: „Vreau să muncesc, dar nu am unde. Sunt disperată!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea din Craiova „produce“ pe bandă rulantă absolvenţi care apoi întâmpină dificultăţi în a-şi găsi un job. Numărul doljenilor cu studii superioare care nu au loc de muncă a ajuns la aproape 2.500.

Dacă la începutul anului 2009, numărul şomerilor cu studii superioare din Dolj era de aproape 850 de persoane, în prezent cifra s-a triplat. Potrivit ultimelor estimări ale Direcţiei Regionale de Statistică Dolj, în luna octombrie 2010, din totalul persoanelor fără un serviciu, nu mai puţin de 2.409 au diplome de facultate. Aceştia reprezintă 8,5 la sută din numărul total al şomerilor doljeni care a crescut la 28.550 de oameni.

Citeşte şi:

Situaţie fără precedent la Universitatea din Craiova: mii de studenţi sunt ameninţaţi cu exmatricularea "Nu am bani, ce să fac?"

Peste 5.000 de studenţi şi 4.000 de masteranzi anual

Cifrele sunt îngrijorătoare luând în calcul faptul că anual, de pe băncile Facultăţilor din Bănie ies anual peste 5.000 de absolvenţi de licenţă, de master şi doctorat. Majoritatea sunt absolvenţi de licenţă, deşi numărul persoanelor care termină studii de master a crescut din 2005 încoace, odată cu introducerea sistemului cu trei ani de facultate. Înscrierile la formele de studii superioare au explodat şi datorită numărului mare de locuri disponibile.
Numai în 2009, Universitatea din Craiova a înmatriculat peste 5.000 de studenţi la facultate şi peste 4.000 la studiile de master.

La Universitatea din Craiova se înscriu anual aproape 10.000 de studenţi

image

Raluca Căprărin (25 de ani) este unul dintre cei peste 5.000 de absolvenţi din promoţia 2009. Tânăra nu se gândea în timpul facultăţii că îi va fi atât de greu după licenţă să găsească un loc de muncă. „Pentru că aveam nevoie de bani să mă întreţin eu am fost nevoită să lucrez şi în timpul facultăţii. Am lucrat ca barman, ca şi alţi colegi de facultate care aveau nevoie de bani. Sincer, nu mă gândeam că o să fie atât de dificil să găsesc un serviciu. Chiar şi profesorii ne spuneam că o să terminăm facultatea şi nu o să mai avem griji pentru că o să avem un loc de muncă stabil“, îşi aminteşte tânăra licenţiată în Ştiinţe Politice.

Raluca Căprărin caută un loc de muncă de luni de zile, însă este respinsă de angajatori

image

„De peste un an încerc să găsesc de muncă“

Raluca a lucrat pentru şase luni ca operator pentru o firmă de curierat, însă, odată cu apariţia crizei, postul ei a fost desfiinţat. „De peste un an tot încerc să găsesc de muncă. Credeţi-mă, am depus sute de CV-uri. Am fost şi la interviuri, dar degeaba. Problema e că mai sunt o grămadă ca mine. În plus, toţi angajatorii cer experienţă, iar cei care nu cer asta oferă salarii de 500 de lei şi te pun să faci muncă fizică. Aş face şi munca asta, dar am probleme cu spatele, la coloană, şi nu am voie să ridic greutăţi“, mai spune tânăra disperată că nu îşi găseşte un loc de muncă.

Tânăra este descurajată din cauza respingerii angajatorilor

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite