FOTO Cămara de la bloc, ticsită ca beciul ţăranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cămara de la bloc, ticsită pentru iarnă
Cămara de la bloc, ticsită pentru iarnă

Borcane cu zacuscă, gem de corcoduşe sau ardei iute acoperă rafturile debaralei. Când dai cu ochii de cămara lui tanti Ileana începe să-ţi pară rău că nu e iarna în toi să poţi mânca pe săturate din murăturile pe care le pregăteşte cu frenezie de vreo două luni încoace.

 Este o încăpere mică, dintr-un apartament de bloc ridicat pe vremea comuniştilor, dar care te duce cu gândul la belşugul beciului ţărănesc  aranjat de mâna omului gospodar. Iar ce-i pus pe rafturile debaralei, până în criză dulăpior pentru acareturi, face deliciul nepoţilor.

„Cum trec pe lângă deraba, cum întreabă: «Buni, ce ne dai şi nouă bun?». Aşa că am umblat deja la compoturi. Tot pentru ei le-am făcut“, povesteşte pensionara, în timp ce Vlad, nepotul cel mare, dă iama iar în borcane, spunând, uşor amuzat că e prins la devorat, „bunica e maestră“.

N-o ia ca pe o laudă, dar mărturiseşte că rar i s-a întâmplat să-i răsufle un borcan. Pofta de dulce le-o potoleşte celor mici cu gemuri de zarzăre cu sâmburi de floarea-soareluri, de caise şi corcoduşe, cu compoturi de piersici, prune, cireşe şi vişine.

Cămara de la bloc, ticsită pentru iarnă

Click pe POZE pentru galerie foto

Primele care îţi iau ochii sunt borcanele cu bucăţi mari de gogoşari şi buchete de conopidă, opărite într-un amestec de apă şi oţet, cu boabe de piper, ienibahar şi muştar, cu sare şi zahăr. De gust intens, dar ca să şi facă pulpa gogoşarului să scârţâie în dinţi când muşti din ea şi să înţepe uşor la limbă, a pus şi hrean.

Tipic oltenesc

Treaba cu iuţeala e ştiută la olteni. De altfel, la loc de cinste în cămară stă un şirag de ardei roşii, iuţi foc, acum deja uscaţi, pe care iarna îi coace la flacără şi în aruncă în ciorba de fasole. Pe lângă ei mai are şi la murat vreo câteva kilograme de ardei, pe care ia înţepat cu scobitoarea şi le-a tăiat din codiţe, însă uşor mai „blânzi“,pentru cei ai casei care nu vor să le ia gura foc de la prima muşcătură. Peste castraveţi, printre care a strecurat rondele de morcovi, a aruncat saramură dulce-acrişoară şi a pus în gura borcanului crenguţe de mărar.

Din zacuscă n-ar rămâne urmă dacă nu ar sta cu gura pe ai ei, atât e de bună. Le place că nu înecată în ulei şi are gustul tocanei de legume ţinută la cuptor până ce prinde crustă arămie.  Le fel se-ntâmplă şi cu salata asortată, ţinută în moare 25 de ore, pe care o devorezi înainte să ajungă lângă ea friptura. 

Ce nu îşi mai găseşte loc pe rafturile aduse de spate de atâta greutate, este dus în balconul apartamentului. Sticlele cu bulionul pentru ciorbă, aromat cu ţelină, sunt deja acolo, învelite în folie de aluminiu. La acrit sunt acum şi gogonelele, asortate cu bucăţi de zdravene de sfeclă roşie, conopidă, mere şi varză roşie.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite