FOTO/VIDEO Un craiovean suspectat că trăgea cu cardul a fost arestat preventiv. Dispozitivele de skimming, confiscate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 43 de ani din Craiova, la locuinţa căruia poliţiştii au depistat părţi componente ale unor dispozitive de skimming, carduri blank şi articole de vestimentaţie identice cu cele purtate în momentul efectuării unor retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri, a fost reţinut de poliţişti. Olteanul a fost reţinut pentru 29 de zile.

Ofiţerii de la Crimă Organizată, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul S.O.S. Craiova au descins la 17 ianuarie în locuinţa unui tânăr de 42 de ani din Craiova, suspect de comitarea de fraude informatice.

image

„În urma percheziţiei domiciliare au fost identificate 4 carduri bancare, 5 carduri de memorie, 36 suporturi optice tip CD/DVD, un hard-disk, 2 telefoane mobile, părţi componente ale unor dispozitive de skimming (bucăţi din PVC, acumulatori conectaţi artizanal) şi articole de vestimentaţie identice cu cele purtate în momentul efectuării unor retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri“, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

image

În maşina suspectului au fost identificate 7 carduri blank. Olteanul a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii DIICOT Craiova dispunând cercetarea în stare de reţinere pe o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracţiunilor de acces neautorizat la un sistem informatic, falsificarea de instrumente de plată electronică, fabricarea/deţinerea de echipamente în scopul falsificării de instrumente de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite